IIF: Romania va avea cea mai drastica ajustare fiscala dintre tarile din Est membre ale UE

Pentru Romania, IIF prevede o crestere economica reala zero in
2010, ca efect al restrictiilor bugetare si al cererii interne
scazute. Deficitul bugetar general ar urma sa scada de la 8,3% la
7,3% din PIB, insa IIF a calculat un impuls fiscal negativ de -2%
din PIB, reflectand politica fiscala restrictiva de ansamblu a
guvernului, cu efect in deficitul structural, independent de
variatiile ciclului economic si de alte elemente care nu tin de
actiunile guvernului (pentru comparatie, si Polonia ar urma sa-si
reduca deficitul bugetar general tot cam cat Romania, de la 7,2% la
6,3%, insa impulsul fiscal calculat de IIF este pozitiv, de 0,5%
din PIB).

Celelalte prognoze ale IIF pentru Romania vizeaza o inflatie
anuala de 4%, fata de 4,8% la sfarsitul anului trecut, o adancire a
deficitului de cont curent de la 3,9% la 4,8% din PIB, precum si o
crestere a volumului exporturilor cu 8,8%, raportat la o crestere a
importurilor cu 3,7%. Datoria publica este asteptata sa creasca de
la 29,9% in 2009 la 36% din PIB.

IIF noteaza ca in primul trimestru, scaderea PIB in Romania a
fost printre cele mai accentuate din regiune, din cauza cererii
slabe de export si a reducerii cheltuielilor publice. Cererea
interna a scazut cu 3,9%, cel mai mult din regiune dupa Bulgaria
(-7%).

Desi moderata de recesiune, inflatia a ramas peste tinta in
Romania (4,2% in martie, 4,3% in aprilie), “ca rezultat al
rigiditatilor persistente pe pietele de bunuri si servicii”. La
sfarsitul anului, inflatia ar urma sa se situeze putin peste tinta
BNR de 3,5%, ceea ce inseamna ca banca centrala ar avea spatiu de
manevra pentru o reducere a dobanzii cu inca 0,5% pe parcursul
anului.

In privinta deficitului de cont curent, IIF considera ca aportul
mai mic de bani de la lucratorii romani din strainatate a
contribuit, in primul trimestru, la mentinerea deficitului aproape
de acelasi nivel de acum un an, respectiv 3,9% din PIB. Pe
ansamblul regiunii, cele mai spectaculoase ameliorari le-au
cunoscut Bulgaria, unde deficitul de cont curent s-a redus la
jumatate fata de acum un an, si Cehia, care a terminat trimestrul
cu un excedent de 3%.

Pe baza datelor disponibile, IIF apreciaza ca Rusia si Romania
sunt singurele tari din regiune unde influxurile de capital pe
termen scurt s-au reluat in primele luni ale anului, datorita
dobanzilor inca ridicate si aprecierii monedelor nationale.

PROGNOZE PENTRU 2010

Raportul IIF anticipeaza urmatoarele evolutii pentru tarile din
zona (“Europa emergenta” desemneaza in analiza IIF Bulgaria, Cehia,
Ungaria, Polonia, Romania, Rusia, Turcia si Ucraina):

– cererea de export ar trebui sa sustina redresarea economica a
acestor tari, insa cererea interna va stagna, mentinand inflatia
scazuta, dar si deficitele de cont curent. Ca regula generala,
concluzia raportului e ca in 2010, sansele cele mai mari de
redresare le au tarile unde majorarea exporturilor se va asocia cu
stimularea cererii interne, respectiv in Turcia, Rusia, Polonia si
Cehia

– fluxurile de capital strain vor spori, in special datorita
imprumuturilor contractate de state si investitiilor straine, dar
vor ramane sub nivelul celor din perioada 2006-2008

– deficitele bugetare se vor restrange, insa baza lor
structurala se va schimba prea putin, fiindca guvernele sunt
reticente sa puna in aplicare taieri de cheltuieli publice care
le-ar afecta sustinerea politica

– inflatia scazuta, sustinuta de o apreciere a monedelor locale
in conditiile unor fluxuri mai mari de capital strain, va permite
in continuare bancilor centrale sa mentina dobanzile la un nivel
scazut, cu exceptia Turciei. Ungaria si Romania raman insa
singurele tari care mai au marja de scadere in continuare a
dobanzilor

– gradul de indatorare ramane redus, asa incat nu sunt motive de
ingrijorare privind solvabilitatea acestor tari, cu exceptia
Ucrainei “si potential a Ungariei”.

ADIO ZONA EURO

Pentru tarile din Europa emergenta, adoptarea euro se va amana
cel mai probabil pana la sfarsitul deceniului actual, “poate cu
exceptia Bulgariei”, si va avea loc numai daca efectele crizei din
Grecia vor fi limitate si daca suportul politic pentru reforma nu
se va eroda, apreciaza IIF. Romania ar avea nevoie de masuri si mai
dure decat cele avute in vedere pana acum pentru a se putea incadra
in planul de aderare la zona euro in 2014.

Numai in Bulgaria pare posibila o mentinere a deficitului
bugetar sub 3% din PIB, ceea ce ar permite adoptarea euro, in
teorie, in 2014. In restul regiunii, adoptarea euro este putin
probabila inainte de 2016, atata vreme cat nevoile sporite de
finantare a sistemului de pensii, din cauza imbatranirii
populatiei, nu vor fi contracarate cu reforme profunde ale
sistemului de asistenta sociala.

Efectele crizei grecesti “ar trebui sa fie limitate” pe
ansamblul regiunii, atata vreme cat statele reusesc sa reduca
deficitele in mod durabil si sa progreseze in privinta reformelor
fiscale. Cresterea economica s-a reluat deja in zona, in special
gratie cererii de export mai mari, asa incat acum problema pe
termen mediu va fi remedierea deficitelor structurale, adica
reformarea profunda a sistemelor de pensii si asigurari sociale.
Aceasta nu se poate face insa fara un suport politic solid, care in
prezent lipseste, noteaza IIF.

Raportul IIF a fost publicat in pregatirea reuniunii anuale
comune a BERD si a IIF, care se desfasoara astazi la Zagreb.

Institutul International de Finante, infiintat in 1983, este
principala asociatie internationala a institutiilor financiare, cu
aproape 400 de membri din peste 70 de tari.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *