Vladimir Putin a ordonat trupelor ruse să intre în Ucraina, pretextul fiind protejarea vieţii cetăţenilor pro-ruşi din regiunea Donbas. Militari ruşi au pătruns pe teritoriul ucrainean şi prin Belarus, iar liderul de la Kremlin l-a asigurat pe preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko că un atac împotriva acestei ţări va fi considerat un atac împotriva Rusiei.
Alexandru Lukaşenko – aliat declarat al Moscovei – a discutat cu Vladimir Putin despre această operaţiune militară în care a permis trupelor ruseşti să treacă graniţa dintre Belarus şi Ucraina, iar apoi a susţinut o declaraţie în timpul căreia a confirmat faptul că există un ”grup” militar comun ruso-belarus.
O parte a acestui grup comun se află la graniţa de vest a Rusiei şi este păstrat în rezervă, ”pentru orice eventualitate”.
”Avem un grup comun. O parte din acesta se află la graniţa de vest a Rusiei. L-am rugat pe el (n. red. – pe Vladimir Putin) să evite să folosească o parte din acel grup. Să o ţină în rezervă pentru orice eventualitate, dacă se întâmplă ceva. Răspunsul a fost: «Vă promit că orice atac împotriva sau doar un pas peste graniţa către teritoriul belarus ar însemna că ei atacă Rusia»”, a precizat Lukaşenko, citat de agenţia TASS.
Lukaşenko, noi acuzaţii la adresa NATO
Preşedintele Belarusului a mai transmis, în timpul acestei declaraţii difuzată pe canalul Telegram, că NATO îşi suplimentează forţele, la graniţa cu Belarus, în ţările baltice şi în Polonia.
Leave a Reply