Tag: atac

  • Este OFICIAL! O nouă multinaţională atacă piaţa de telecom din România. Anunţul făcut de americani

    Grandstream, companie americană specializată în furnizarea de soluţii de telecom, a intrat pe piaţa din România prin intermediul companiei Macro International Distribution, jucător cu afaceri de 28 mil. lei în 2018, care devine astfel unicul distribuitor oficial pentru soluţiile de comunicaţii unificate SIP şi VoIP ale producătorului din Statele Unite.

    “Piaţa telecom este o direcţie nouă de business pentru noi, dar suntem încrezători că (…) are un potenţial imens”, declară Claudiu Jacodi, director general la Macro International Distribution.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Tratament rapid pentru un website în câţiva paşi

    „Totul a pornit de la identificarea nevoii persoanelor fără niciun fel de abilităţi în zona tech de a avea acces la un web builder simplu şi accesibil. Foarte repede s-a conturat ideea de a oferi o platformă de business pentru antreprenorii şi companiile care doresc să-şi dezvolte prezenţa online a propriei afaceri”, povesteşte Adrian Pătraşcu, administrator şi director IT în cadrul Q Bis Consult SRL. De profesie inginer software, specializat pe tehnologia cloud, el a înfiinţat compania Q Bis în 2003, iar ulterior i s-au alăturat doi parteneri de business – Dan Zaharescu (arhitect software) şi Lucian Tudose (medic). Dată fiind experienţa lui Adrian Pătraşcu în domeniul farmaceutic, primele soluţii software dezvoltate de Q Bis s-au adresat acestei industrii, fiind aplicaţii de tip CRM (Customer Relationship Management) dedicate. Astfel, compania activează de 16 ani pe aceste segment de piaţă nişat: soluţii software de tip CRM dedicate jucătorilor din industria farma. 
    „Activând în nişa dezvoltării de soluţii pentru industria farma, dezvoltarea businessului a fost mereu concentrată pe oferirea de soluţii la un nivel de securitate înalt şi de  performanţă. Am preferat să mergem mai degrabă pe consolidare decât pe dezvoltare, tocmai pentru a ne păstra în top cu soluţiile noastre”, a punctat antreprenorul.
    Echipa Q Bis s-a adaptat continuu la noile tehnologii, în condiţiile în care piaţa de profil este extrem de dinamică, iar sensibilitatea şi nevoia de acurateţe a datelor cu care clienţii săi lucrează au impus un „update” perpetuu din punct de vedere tehnologic. Colaborând încă de la înfiinţare cu mari companii farmaceutice globale, Q Bis este astăzi unul dintre jucătorii cu experienţă la nivel internaţional pe segmentul aplicaţiilor de tip CRM dedicate industriei farma.
    „Compania funcţionează ca un laborator de dezvoltare a noilor tehnologii. Domeniul în care activăm este unul extrem de dinamic. Ce este azi tehnologie de top mâine poate fi deja învechit. Apar noi jucători, generaţiile tinere sunt obişnuite cu inovaţia, cresc cu alte nevoi şi aşteptări din partea dezvoltatorilor de soluţii. Cele mai multe provocări au venit mai degrabă pe zona birocratică a dezvoltării businessului, mai puţin pe direcţia dezvoltării tehnologiilor cu care lucrăm, unde echipa a fost mereu cel puţin «up to date»”, a subliniat Adrian Pătraşcu. 
    Q Bis are dezvoltate două categorii de produse: agenda CRM, care se adresează companiilor farmaceutice, şi registrele de pacienţi, orientate către societăţile medicale. Astfel, majoritatea clienţilor companiei sunt multinaţionale care activează în domeniul farma şi medical. După experienţa acumulată pe segmentul aplicaţiilor CRM pentru industria farma, compania a „simţit” o oportunitate de business şi dezvoltare pe zona platformelor pentru crearea rapidă de website-uri de către persoanele fără cunoştinţe de programare sau abilităţi tehnice avansate.
    „În urmă cu doi ani am testat o variantă destul de simplă a builderului şi interesul a fost peste aşteptări, mai ales pe pieţele emergente – Asia, Africa, America de Sud”, a precizat antreprenorul. Noua direcţie de dezvoltare a companiei – platforma WebDo, a atras şi noi investiţii, nu doar din partea Q Bis, ci şi fonduri europene. Astfel, investiţia totală necesară pentru dezvoltarea platformei s-a ridicat la 4 milioane de lei, din care 2,5 milioane de lei au provenit din fonduri europene prin intermediul programului de Instrumente Structurale 2014-2020.
    „Am fost conştienţi că dezvoltarea aplicaţiei la nivelul pe care ni-l doream va presupune alocarea de resurse semnificative, iar acum cinci ani, când am aplicat pentru aceste fonduri, nu existau prea multe variante de susţinere a proiectelor de cercetare şi de dezvoltare. În domeniul IT, cele mai multe proiecte se dezvoltă prin împrumuturi sau sunt finanţate direct de către compania care va beneficia de soluţia respectivă”, a menţionat el. Ce este însă mai exact platforma WebDo şi ce se poate face prin intermediul ei? WebDo este o soluţie integrată pentru prezenţa online a unui business, clienţii având la dispoziţie domeniu, hosting, blog, analiza traficului şi a conţinutului, aplicaţii de marketing – newsletter, sondaje, aplicaţii de suport – eDetailing, plus o echipă de designeri dedicată. „Cu o interfaţă user-friendly, WebDo poate gestiona complet atât crearea unui site, cât şi trimiterea de newslettere, prezentări personalizare în sistem eDetailing sau crearea de sondaje astfel încât beneficiarul să aibă o imagine completă şi complexă a businessului său. În plus, site-urile create prin platforma WebDo sunt optimizate SEO şi vin cu variantă mobile-friendly integrată, indiferent de template-urile create, fiind uşor de urmărit şi de gestionat de pe orice ecran”, a explicat Adrian Pătraşcu, adăugând că utilizatorii pot avea acces şi pot gestiona orice aplicaţie disponibilă pe WebDo din acelaşi cont.
    „Nu ai nevoie de import de bază de date, nu este necesar să schimbi aplicaţiile sau să le sincronizezi, iar tehnologiile dezvoltate sunt toate în cloud – site-ul poate fi live imediat după ce a fost creat, iar nivelul de securitate este ridicat.”
    Platforma WebDo este disponibilă într-o versiune gratuită prin intermediul căreia utilizatorii, care nu trebuie să aibă competenţe tehnice, pot crea un website rapid şi pot testa o parte din funcţionalităţile platformei. Pentru a avea acces complet la toate funcţionalităţile, WebDo are şi o versiune „pro“ al cărei cost este de 24 de dolari pe lună.
    Atât din punctul de vedere al tarifului, cât şi al instrumentelor de marketing integrate în platformă, WebDo concurează cu soluţii similare cunoscute la nivel internaţional precum WordPress (versiunea WordPress.com) sau Wix.
    „Ştiam că acest proiect va însemna alocarea unor resurse importante, însă am considerat că este un proiect care va face diferenţa în piaţă, mai ales la nivel internaţional. Credem că WebDo, în varianta de azi, cu facilităţile sale şi uşurinţa în utilizare va câştiga destul de repede teren pe piaţa internaţională. Estimăm că vom atinge 3.000 de clienţi plătitori în primul an de la lansare şi cu siguranţă mult mai mulţi abonaţi pentru versiunea gratuită”, a afirmat fondatorul şi directorul de IT al Q Bis Consult SRL.
    Platforma WebDo a fost lansată recent, fiind disponibilă la nivel global, inclusiv în România, însă ţinta principală va fi pentru început reprezentată de pieţele emergente precum cele din Asia, Africa şi American de Sud.
    „Cu toate că ne dorim ca interesul de pe piaţa locală să fie unul cât mai mare, suntem conştienţi de faptul că România şi, în general, ţările din Uniunea Europeană sunt pieţe unde există o cultură de business mult mai consolidată. Efervescenţa segmentului de business pe zona companiilor mici şi mijlocii din ţările emergente, demografia, spiritul antreprenorial şi totodată bugetele reduse alocate pentru prezenţa online sunt câţiva dintre factorii care au influenţat alegerea pieţelor ţintă”, a explicat el.
    Ca atare, în decurs de un an de la lansarea soluţiei, compania estimează că 90% dintre utilizatori vor proveni din Asia, urmând ca peste 3-5 ani, piaţa locală să reprezinte peste 30% din portofoliul de clienţi.
    Din punctul de vedere al veniturilor, Q Bis se aşteaptă ca platforma WebDo să genereze circa 90.000-100.000 euro începând cu finalul anului viitor. Anul trecut, businessul Q Bis s-a situat la 250.000 euro, iar în prima jumătate a acestui an cifra de afaceri a fost de 135.000 euro, aproximativ la acelaşi nivel cu perioada similară din 2018.
    „Am privit de la început acest an ca un an de investiţii, de consolidare, ştiind că dezvoltarea platformei WebDo va presupune alocarea unor resurse importante, atât din punct de vedere al echipei, cât şi financiar. Astfel, estimăm o uşoară creştere pentru acest an, în condiţiile în care creşterea cifrei de afaceri nu a fost un obiectiv de business pentru noi în această perioadă, preferând să alocăm resursele disponibile pentru dezvoltarea WebDo”, a menţionat antreprenorul.
    Ca atare, anul acesta, majoritatea resurselor Q Bis au fost alocate dezvoltării platformei WebDo, pe lângă partea de mentenanţă şi dezvoltare firească a soluţiilor pe care compania le comercializează deja.
    „Aplicaţiile de tip survey, e-detailing, newsletter integrat au reprezentant focusul echipei tehnice. Pentru a doua parte a anului lucrăm la dezvoltarea altor aplicaţii care vor completa oferta WebDo astfel încât aceasta să devină cea mai accesibilă şi convenabilă soluţie pentru antreprenori, companii mici şi mijlocii şi nu numai.”
    Prima etapă a proiectului WebDo a presupus dezvoltarea pe direcţia B2C (business to consumer), însă compania are în plan să dezvolte şi o componentă B2B (business to business) a platformei.
    „Ne dorim ca WebDo să ofere cât mai multe soluţii pentru businessuri, dar disponibile într-un singur loc, printr-un singur cont. Vom dezvolta în perioada imediat următoare un e-shop, dar şi aplicaţii financiar-contabile, iar pe baza feedbackului clienţilor vom lucra la identificarea şi dezvoltarea de soluţii conform nevoilor acestora”, a menţionat el.
    Echipa locală Q Bis numără 11 programatori, dezvoltatori şi project manageri, la care se adaugă şi o echipă de colaboratori externi la nivel global. „Inclusiv pentru dezvoltarea WebDo am lucrat cu designeri din Brazilia, Ucraina, Marea Britanie şi nu numai”, a punctat Adrian Pătraşcu. În total, echipa Q Bis a lucrat timp de 20 de luni la dezvoltarea platformei WebDo. 

  • JAF în stil comando la un club de fotbal de primă ligă: ”Au neutralizat personalul de pază, au furat bani din seif şi documente importante”

    ”Au neutralizat personalul de pază, au distrus seifele şi au furat documente şi bani. S-au folosit de aparatură pentru a dezactiva sistemele de alarmă, apoi au forţat uşile şi ferestrele”, se arată într-un comunicat emis de clubul din Argentina, citat de prosport.ro

    Oficialii lui Atletico Tucuman au dat asigurări că paguba financiară nu a fost una de natură să pericliteze activitatea clubului, precizând că sumele importante sunt ţinute în conturile din bancă. Totuşi, este a doua oară în mai puţin de un an când clubul este victima unei astfel de operaţiuni. În noiembrie 2018, hoţii au pătruns în sediu şi au sustras documente importante.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Motivele pentru care ar trebui să îţi fie frică de camera video a laptopului

    Orice laptop care are incorporată o cameră (webcam) aduce riscul de a fi spionat, potrivit unui articol al publicaţiei internaţionale Forbes.

    Un studiu recent realizat de HP, citat de companie, arată faptul că 10% dintre oamenii din Statele Unite susţin că au fost ţinta unui atac la nivelul camerei web sau cunosc pe cineva al cărui webcam a fost ţinta unui atac.

    „Nu este dificil ca oamenii să te vadă acasă. Microfonul din laptop poate fi accesat, la fel şi camera”, a spus într-un interviu Rami Malek, actorul care joacă personajul Elliot în serialul Mr.Robot.

    Conform chestionarului HP, 79% dintre americani sunt conştienţi că dreptul la intimitate poate fi încălcat prin intermediul camerei web incorporată din laptop, în timp ce 60% dintre aceştia îşi acoperă webcam-ul laptopului pentru a se simţi mai în siguranţă sau să prevină o tentativă da fi spionat.

    În cadrul studiului 46% din oameni, inclusiv cofondatorul şi CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, îşi acoperă webcam-ul cu bandă adezivă, 35% folosesc post-its şi 32% folosesc doar o bucată de hârtie.

    Generaţia Z, persoanele care s-au născut între anii 1995 şi 2010, au fost cei mai conştienţi referitor la posibilitatea camerei web a laptopului de a fi accesată, cu un procentaj de 69%, pe când millennials au avut un procentaj de 61%. De asemenea, luând în considerare genul oamenilor care au răspuns la chestionar, se observă faptul că 67% dintre femei îşi fac griji privind intimitatea lor, iar 59% dintre dintre bărbaţi le împărtăşesc această îngrijorare.

    În urma acestui studiu, HP a dezvoltat un sistem numit „Webcam Kill Switch” care dezactivează fizic camera web al laptopului, iar pentru calculatoarele tip desktop webcam-urile sunt ascunse în diplay şi apar doar când utilizatorul are nevoie de webcam.

    „Pentru unii dintre clienţii noştri, mai ales pentru cei din cadrul guvernului sau în armată, avem notebooks care sunt personalizate în aşa fel încât nu dispun de webcam sau microfon”, a spus în cadrul articolului şi Anthony Mungiello, senior product manager la Panasonic.

     

  • Banca Centrală Europeană şi-a închis unul dintre site-uri în urma unui atac cibernetic

    Site-ul vizat este cel care se ocupă de Dicţionarul privind raportarea integrată (BIRD).

    Potrivit BCE, cei responsabili pentru atacul cibernetic ar fi putut sustrage informaţii privind numele, adresele de mail şi alte date de contact de la 481 de utilizatori, fără ca parolele acestora să fie afectate.

    Nu este clară încă data la care a avut loc incidentul. Problema a fost descoperită în timpul unei operaţiuni de mentenanţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Disney declară război celor de la Netflix: trei servicii la preţul unui abonament standard

    Walt Disney Co. a început promovarea unui pachet de trei abonamente la preţul de 12,99 dolari pe lună, acelaşi cost pe care îl au utilizatorii cu un abonament standard Netflix.
     
    Mai exact, gigantul media propune un pachet ce include Disney+, ESPN+ şi Hulu, acoperind astfel zonele de familie, sporturi live, filme, seriale şi programe de televeziune.
     
    Intrarea Disney pe zona de streaming se dovedeşte a fi una costisitoare, cu pierderi ce s-ar putea ridica, până la sfârşitul anului, la 900 de milioane de dolari. Deşi suma este una impresionantă, câştigurile imperiului Disney o pot acoperi cu uşurinţă.
     
    Aplicaţia Disney+, lansată iniţial în SUA, va fi introdusă gradual, în următorii doi ani, pe celelalte pieţe majore, începând cu Europa.
     
    Disney+ va fi disponibil pe toate platformele – telefoane inteligente, tablete, console, televizoare inteligente.
     
    În luna mai, Disney a intrat într-un parteneriat de tip put/call cu Comcast, care deţine 24% din acţiunile Hulu; astfel, începând cu ianuarie 2024, Comcast poate impune celor de la Disney să cumpere pachetul deţinut. Preţul pe acţiune va fi calculat în funcţie de evaluarea de la acel moment al Hulu, care nu poate fi mai mică de 27,5 miliarde dolari. Disney era deja acţionar majoritar al Hulu de la începutul acestui an, prin preluarea pachetului de acţiuni deţinut de Fox, dar tranzacţia cu Comcast permite un control mult mai mare asupra platformei.
  • Datele personale de la 106 milioane de persoane din SUA şi Canada, furate. Presupusul hacker, o femeie, arestat

    Presupusul hacker, o femeie, a fost arestat luni. Potrivit Capital One, datele includeau nume, adrese şi numere de telefon ale persoanelor care au solicitat carduri de credit.

    Atacatorul nu a avut acces la datele cardurilor de credit, spune compania.

    Capital One este un emitent major de carduri de credit în SUA.

    Firma a declarat că atacul a afectat aproximativ 100 de milioane de persoane din SUA şi 6 milioane de persoane în Canada. Aproximativ 140.000 de numere de securitate socială şi 80.000 de numere de cont bancar au fost compromise în SUA.

    În Canada, aproximativ un milion de numere de asigurări sociale aparţinând clienţilor de carduri de credit Capital One au fost, de asemenea, compromise.

    Atacul a fost identificat pe 19 iulie. Capital One a spus că hackerul a exploatat o vulnerabilitate a configuraţiei infrastructurii companiei.

    CITITI MAI MULT PE MEDIAFAX.RO.

  • Un nou scandal uriaş în TVR! Vedeta postului, scoasă din grilă pentru că a atacat conducerea?!

    Una dintre cele mai constante prezenţe pe micul ecran, Marina Almăşan poartă acum un adevărat război cu televiziunea unde a fost angajată ani buni. Potrivit Libertatea, moderatoarea se consideră deja un personaj incomod pentru conducerea de la TVR şi este convinsă că va fi „alungată” din instituţie. Din câte se pare, conflictul dintre Almăşan şi preşedinta TVR, Doina Gradea, a izbucnit după ce aceasta din urmă nu a fost de acord să difuzeze un documentar pe care l-a realizat prezentatoarea în China.

    Un nou scandal în TVR! Marina Almăşan, pe făraş?
    Sâmbăta trecută, atunci când Marina a apărut la ultima ediţie din acest sezon a emisiunii „Femei de 10, bărbaţi de 10”, aceasta s-ar fi confesat colegilor săi din televiziune, spunându-le că şi-a dat seama în ce direcţie merg lucrurile în ceea ce o priveşte.

    „După cum lesne vă daţi seama, îndrăzneala mea de a ataca public conducerea TVR nu mă va pune într-o situaţie prea confortabilă. Deja mi se dă de înţeles că nu-mi voi mai găsi loc în grila de toamnă – un nou abuz fără margini! În primul rând, nu voi abandona corabia, chiar daca se scufundă, pentru că-mi iubesc prea mult televiziunea, meseria şi telespectatorii! Deşi umilinţele pe care le îndur (şi nu sunt singura) de mai multă vreme din partea Doinei Gradea şi a acoliţilor săi sunt greu de imaginat, mă voi abţine deocamdată să relatez informaţii despre dezastrul la care asist în instituţia noastră. Eu şi colegii mei vom merge pe calea oficială. Şi vom discuta aceste lucruri la nivelul instituţiilor abilitate să controleze televiziunea publică. Cert este că nu sunt singurul profesionist din TVR tratat de noua conducere ca o slugă la stăpân”, a spus vedeta pentru Libertatea. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Şerban Nicolae îl atacă pe Mugur Isărescu: Un impostor călărea o bancă de aur

    Atacurile vin în contextul în care Şerban Nicolae a anunţat că senatorii social-democraţi nu îi sprijină candidatura lui Mugur Isărescu ca guvernator BNR, deşi premierul anunţase anterior că PSD-ALDE au decis, în coaliţie, să îl susţină pe Isărescu.

    Legat de repatrierea aurului, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a admis posibilitatea expunerii publice a aurului care va fi repatriat, pentru că este un metal care creează mistică, fantezii, avansând costurile aducerii aurului la 15 – 20 de milioane, fără a preciza moneda.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Site-ul Ministerului Apărării, atacat de hackeri, Pentru a rezolva problema, reprezentanţii instituţiei au dispus deconectarea de la reţea

    Aceleaşi surse au mai precizat că informaţiile nu sunt în pericol, iar pentru a fi remediată situaţia, cei din cadrul comandamentului atacurilor cibernetice din cadrul MApN lucrează cu specialiştii de la CERT RO.

    Ministrul Apărării a spus că încă nu au informaţii privind autorii atacului.

    „Este un atac în această zi. Este vorba despre site-ul ministerului. La noi reţelele sunt specializate. Partea publică este fără informaţii clasificate, vă daţi seama. nu există pagube, nu avem probleme. Cred că deja site-ul e funcţional.
    La acest moment, nu, dar în scurt timp o să am informaţii despre cei care au făcut acest lucru. O să încercăm să aflăm cine a stat în spatele acestor atacuri”, a declarat ministrul Apărării, Gabriel Leş.

    Surse din Ministerul Apărării, au precizat, pentru MEDIAFAX, că site-ul oficial al instituţiei a fost atacat de hackeri. Pentru a fi remediată situaţia, s-a dispus conectarea de la reţea, însă sunt efectuate în continuare verificări.

    Atunci când este accesată pagina, mesajul afişat este: „Acest site nu poate fi accesat” şi se mai precizează că adresa de IP nu poate fi identificată.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro