OMV Petrom a cumparat
proiecte eoliene de la “baietii destepti”, scrie Gandul,
referindu-se la cumpararea pentru 7-9 milioane de euro a firmei
Wind Power Park din judetul Constanta, prin care va investi 51,1
milioane de euro pentru achiziţia de turbine eoliene. Posibile
vesti bune: in urma scandalului iscat de situaţiile cand debitorii
ipotecari au fost nevoiţi să aducă garanţii suplimentare sau să
plătească pe loc diferenţa dintre valoarea casei de atunci şi de
acum, bancherii vor să modifice normele.
Participarea Romaniei la proiectul energetic South Stream i-ar
putea deschide presedintelui Basescu portile premierului,
sugereaza ministrul Adriean Videanu, intr-un interviu pentru
Romania Libera. Ziarul se refera si la afirmatiile din
ziarele de la Sofia, potrivit carora, dupa ce mai multe masini
romanesti au fost furate la 1 Mai din Nisipurile de Aur, romanii ar
organiza “o campanie neagra impotriva turismului romanesc”.
Adevarul publica un reportaj despre
staţiunea Ocna Mureş din judeţul Alba, care a murit odată cu
singurul combinat din oraş: din 2004, de când a fost cumpărat de
indienii de la HCL Upson, Combinatul de Producere a Sodei a tot
acumulat datorii, iar la inceputul acestui an a incetat sa
functioneze, dupa ce Romgaz i-a taiat aprovizionarea. Mai multi
analisti citati de ziar fac previziuni asupra sanselor de crestere
economica in acest an, conchizand ca “Romania va iesi din
recesiune, dar nu si din criza”.
Întreprinzătorii care vor să-şi completeze echipa pot primi de
la Uniunea Europeană
intre 10.000 şi 2 milioane de euro fiecare, din fondurile
structurale pe dezvoltarea resurselor umane, dacă recrutează
şomeri, anunta Evenimentul Zilei. Acelasi ziar scrie ca,
pentru vanzarile micilor intreprinzatori, criza s-a dovedit de fapt
o trambulina, inclusiv gratie costurilor mai bine tinute in frau:
unii au putut atrage acum angajati calificati de care nu se puteau
atinge acum cativa ani, din cauza salariilor mari cerute de
acestia.
Doua firme controlate de
Puiu Popoviciu, foste actionare ale IKEA, vor incasa dividende
pentru 2009 de 3,4 milioane de lei (800.000 de euro) de la
comerciantul de mobila – al treilea an cand omul de afaceri
primeste dividende din aceasta sursa, dezvaluie Ziarul
Financiar. Si tot de la ZF: majoritatea analistilor se asteapta
ca Banca Nationala sa reduca dobanda-cheie cu numai 0,25%, pana la
6,25% pe an, in sedinta de politica monetara de la 4 mai.
Leave a Reply