Premierul Florin Cîţu a declarat la finalul şedinţei de Guvern de miercuri că noul program de investiţii pentru comunităţile locale nu se compară cu programele lansate în trecut de PSD.
Prim-ministrul a răspuns astfel unei critici care a venit chiar de la Cristina Prună, vicepreşedintele USR PLUS. Aceasta a spus că programul reprezintă „un concept pesedist de mituit primarii”.
„Nu este acelaşi program, mi-ar fi plăcut să-l citească înainte de a comenta, au fost scoase săli de sport şi alte obiective. Au rămas obiective de bază canalizare, apă, asfaltare pentru că nu putem să vorbim despre două Românii… Nu este acelaşi program, săli de sport în câmp nu vor mai fi. Canalizare, apă, asfaltare, doar acestea vor fi”, a declarat Florin Cîţu.
Premierul a vorbit şi despre criteriile care vor fi folosite pentru atribuirea fondurilor.
„Criteriile sunt cele din ordonanţa de urgenţă. Un criteriu este că unde nu avem canalizare şi apă este complicat să explici că vrei să asfaltezi drumul. Nu există criterii politice, aceleaşi criterii le folosesc la evaluarea miniştrilor”, a precizat prim-ministrul României.
Viitorul plan naţional de investiţii se va desfăşura în următorii şapte ani şi va avea un buget de aproximativ 50 de miliarde de lei.
Leave a Reply