Veşti bune pentru salariaţi: Angajaţii vor avea parte de o nouă minivacanţă de trei zile

La începutul lunii ianuarie, românii care lucrează la stat vor avea parte de o nouă minivacanaţă de trei zile, ca urmare a faptului că pe data de 1 ianuarie (vineri) şi 2 ianuarie (sâmbătă) se sărbătoreşte Anul Nou şi a doua zi după Anul Nou, zile libere conform Codului Muncii.

În acest an ziua de 2 ianuarie va fi pica într-o sâmbătă, astfel salariaţii vor beneficia de trei zile libere şi nu de patru aşa cum s-ar fi întâmplat dacă şi ziua de 2 ianuarie pică într-o zi lucrătoare.

Zilele libere care urmează în 2021 sunt:

24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – duminică;
30 aprilie (Vinerea Mare);
1 mai (Ziua Muncii) – sâmbătă;
2 – 3 mai (prima şi a doua zi de Paşti) – duminică şi luni;
1 iunie (Ziua Copilului) – marţi;
20 şi 21 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;
15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) – duminică;
30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) – marţi;
1 decembrie (Ziua Naţională a României) – miercuri;
25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – sâmbătă şi duminică.

Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.

Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *