Praktiker Romania raporteaza o cifra de afaceri de 257,6 milioane de euro

Monica Hodor, director general interimar Praktiker Romania spune
ca “restrangerea consumului, aparuta pe fondul crizei economice de
anul trecut, a dus la scaderea puternica a pietei do-it-yourself*.
Impactul produs asupra cifrei noastre de afaceri a fost insa mult
sub procentul de comprimare a pietei. Acest lucru ne arata ca, in
pofida mediului extrem de nefavorabil creat de criza si in
conditiile accentuarii competitiei, in 2009 am reusit sa ne
consolidam pozitia de lider pe segmentul do-it-yourself, marindu-ne
cota de piata. In 2010, prioritatea noastra ramane continuarea
planului de consolidare, cu accent pe reteaua pe care o detinem
deja si pastrand o abordare selectiva a oportunitatilor de
expansiune, adaptata la conditiile actuale ale pietei”.

Vanzarile nete ale Praktiker Romania au atins in 2009 nivelul de
1,049 miliarde lei, ceea ce inseamna o scadere de 2,6% fata de 2008
(1,077 miliarde lei). Praktiker Romania raporteaza astfel pentru
prima data de la inceputul activitatii o scadere usoara a
vanzarilor nete, in conditiile restrangerii puternice a consumului
si a unei comprimari a pietei do-it-yourself intre 25% si 30%.

La nivelul intregului grup, Praktiker a avut in 2009 vanzari de
3,663 miliarde euro, cu 6,2% mai putin decat in anul precedent,
valoarea EBITA ajungand la 62,8 milioane euro. Desi nivelul
indicatorului EBITA s-a situat la jumatatea celui raportat in anul
precedent, el s-a pastrat in coridorul prognozat de conducerea
grupului. In 2009, fondul de lichiditati de care dispune grupul
Praktiker a crescut pana la 263 milioane euro, acest indicator
fiind, alaturi de EBITA, una din coordonatele prioritare urmarite
de grup anul trecut.

Dintre tarile unde este prezent grupul Praktiker, Ungaria,
Romania, Bulgaria si Ucraina au fost cel mai puternic afectate de
recesiune si de efectele deprecierii monedelor nationale. In plus,
aceste tari au resimtit si efectele crizei datoriei publice aparute
catre sfarsitul anului 2009 in Grecia, tara care a generat, pentru
multi ani, cea mai importanta contributie la rezultatul operational
al grupului Praktiker. In schimb, in Polonia si Turcia, situatia
vanzarilor arata doar o scadere usoara in 2009.

In anul 2009, grupul Praktiker si-a extins cu patru magazine
reteaua operata in afara Germaniei. Grupul a deschis cate un
magazin in Romania (la Focsani), Turcia si Albania. De asemenea, a
fost adaugata o unitate temporara la reteaua din Polonia, pentru a
inlocui magazinul distrus de incendiul din 2008. La sfarsitul
anului 2009, Praktiker era prezent in afara Germaniei cu 104
magazine in total.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *