Revista presei economice din Romania

“Bancile: Falimentul personal
va scumpi creditele”
, titreaza pagina economica a cotidianului
Gandul. Jurnalistii scriu ca omanii ar putea avea acces tot
mai greu la credite, care vor fi mai scumpe, in cazul in care legea
falimentului persoanelor fizice va fi adoptata si de Camera
Deputatilor, dupa ce a fost validata marti de Senat. Publicatia
aduce in prim-plan si faptul ca, dupa un an de declin cu
aproximativ 20%, in care afacerile lor cumulate au ajuns la 180
milioane de euro, cele patru mari lanturi de magazine de tip
fast-food de pe piata romaneasca, Mc Donald’s, KFC, Spring Time si
Pizza Hut se pregatesc sa revina in forta.

Tema principala din Evenimentul Zilei este cea a
taxelor
si impozitelor care ar putea creste in 2010
. Statul a demarat
campania de recuperare a sumelor incasate ilegal de bugetari in
2008. Din cele 259 de milioane de euro acordate fara temei legal,
Finantele spun ca pot recupera doar 1%. In timp ce, oficial, TVA
sau cota unica de impozitare raman neschimbate in acest an,
guvernul se bazeaza pe cresterea altor tipuri de taxe si impozite
colectate, pentru majorarea veniturilor bugetare si tinerea in frau
a deficitului bugetar. De pilda, Ministerul Finantelor, condus de
Sebastian Vladescu, mizeaza in 2010 pe “reevaluarea” impozitelor pe
proprietate, potrivit programului de convergenta 2009-2012. Sub
titlul “Noaptea cumparaturilor vine cu reduceri de pana la 20%”,
EVZ scrie ca Proprietarii centrelor comerciale vor sa reanimeze
comertul cu promotii si spectacole. Dupa prabusirea vanzarilor de
anul trecut, retailerii spera sa-si revina treptat.

“Guvernul
SUA se teme de “cadoul” grecesc”
este titlul din pagina
economica a cotidianului Romania Libera. Criza din Grecia
poate afecta direct economia SUA, printre altele prin reducerea
exporturilor catre zona euro si aparitia unui soc pe pietele
financiare, a declarat unul dintre directorii Rezervei Federale
(Fed). RL mentioneaza si faptul ca recesiunea i-a obligat pe
cetatenii rusi sa-si reduca drastic consumul de produse alimentare,
ceea ce a subminat cresterea industriei alimentare a tarii. Pentru
a restabili cererea in domeniu, producatorii au propus din nou
guvernului sa implementeze cartele de alimente pentru cetatenii
nevoiasi.

Adevarul titreaza “TiriacAuto face bisnita cu vouchere
“Rabla”. Desi se ocupa de vanzarea masinilor second-hand,
TiriacAutorulate accepta vouchere “Rabla”, pe care le valorifica
ulterior plasandu-le firmelor-surori din grup. Pentru a-si creste
vanzarile, TiriacAutorulate cumpara vouchere de la clientii
masinilor second-hand la un pret de 2.100 de lei, pe care le
valorifica ulterior la 3.800 de lei. Adevarul mai scrie ca
legea
insolventei persoanelor fizice va reprezenta un risc suplimentar
pentru banci
, care se va traduce in cresterea costurilor la
creditele pentru persoane fizice. Fenomenul se va accentua in cazul
creditelor ipotecare, iar aplicabilitatea se va reduce la clientii
cu credite mari, scriu jurnalistii, citandu-l pe vicepresedintele
Asociatiei Romane a Bancilor, Steven van Groningen.


“Ce miza are legea falimentului personal si de ce se opun
bancherii”
, titreaza Ziarul Financiar. Un proiect al
legii falimentului personal, initiat in toamna trecuta de senatorul
PD-L Iulian Urban alaturi de alti colegi de partid, vine sa
reglementeze un domeniu sensibil, al executarii contractelor de
credit. Peste 10% dintre clientii persoane fizice inregistreaza in
prezent restante la plata ratelor la credite, iar numarul
executarilor de bunuri facute de banci ajunge la cateva sute
lunar.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *