Revista presei economice din Romania

“Prima Casa 2 debuteaza cu primele restante la Prima Casa 1”,
titreaza prima pagina a cotidianului Gandul. Jurnalistii
scriu ca, desi abia s-a lansat “Prima Casa 2”, au si aparut primele
cazuri de persoane care, pentru ca nu au mai putut sa-si plateasca
ratele la creditele din “Prima Casa 1”, risca sa fie executate de
stat. Publicatia aduce in prim-plan si faptul ca Guvernul da, in
sfarsit, o veste buna firmelor care mai sunt deschise, in ciuda
crizei sau a forfetarului: inspectorii institutiilor de stat nu vor
mai avea voie sa controleze cand vor ei pe cine vor ei.

Tema principala din Evenimentul Zilei este cea a pretului
combustibililor. Desi petrolul e mult sub cotatia maxima
inregistrata acum un an si jumatate, factori precum deprecierea
leului in fata dolarului sau cresterea accizelor la 1 ianuarie 2010
isi spun cuvantul. Principalele trei companii petroliere de pe
piata locala au ajuns, in ultimul timp, ca la cateva zile sa anunte
cate o noua majorare a pretului carburantilor. Nivelul este
constant la fiecare: 6 bani pe litru, atat la benzina, cat si la
motorina. Astfel, pretul celui mai ieftin sortiment de benzina a
atins o valoare mai ridicata decat cea din iulie 2008, cand barilul
inregistra maxima istorica de 147 dolari. EVZ mai scrie ca, pana la
finele acestei luni, unul sau doi romani care au achizitionat o
locuinta prin programul guvernamental ar putea ramane fara ea din
cauza neachitarii ratelor la institutiile de finantare.

“Prima Casa, prima farsa: bani doar pentru locuintele vechi”
este titlul din pagina economica a cotidianului Romania
Libera
. Inaugurat triumfalist de premierul Emil Boc, programul
este deocamdata functional doar pe jumatate. Sunt disponibile doar
creditele pentru achizitia de locuinte vechi. “Prima casa” a
inceput oficial, insa romanii care vor sa-si construiasca o
locuinta singuri sau in asociere cu mai multe familii mai trebuie
sa astepte cel putin cateva saptamani. Sub titlul “Record istoric:
Romania s-a imprumutat mai ieftin decat Grecia”, RL mai scrie ca
Romania a imprumutat un miliard de euro prin emisiunea de
eurobonduri cu scadenta la 5 ani, la un cupon de 5% si un randament
total de 5,17% pe an, valoarea subscrierilor ridicandu-se la 4,9
miliarde euro.

Citand reprezentantii companiei germane TUI, unul dintre
principalii tour-operatori din lume, jurnalistii de la
Adevarul scriu ca autoritatile din Romania nu sustin
suficient de mult turismul si ca tara noastra este cu 7-8 ani in
urma Bulgariei la capitolul ospitalitate.

“Datoria externa a crescut de 3 ori in 5 ani ajungand la 23,6
miliarde euro”, titreaza Ziarul Financiar. Ministerul
Finantelor a vandut ieri pe piata externa euroobligatiuni pe cinci
ani in valoare de 1 miliard de euro, la un randament de 5,17% pe
an, printr-o emisiune considerata de analisti drept “un succes”,
avand in vedere cererile de subscriere de aproape 5 miliarde de
euro.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *