Germania atotputernica

Zece ani mai tarziu, criza deficitelor bugetare trimite valuri
de panica in randul investitorilor, in timp ce Uniunea Europeana
este preocupata de un plan de salvare pentru Grecia. Pe de o parte,
daca UE decide sa ajute aceste economii afectate de criza, inclusiv
Spania, Portugalia si Italia, pietele financiare se asteapta la
consecinte severe pentru sistemul bancar european. Pe de alta
parte, daca Grecia paraseste zona euro, credibilitatea UE va avea
de suferit si ar crea un efect de domino in randul tarilor
europene. Oricum, se intrevad vremuri sumbre pentru moneda
Euro.

In prezent, EUR este unul dintre cele mai aprinse subiecte
politice din Germania. In 1998, 55% dintre germani au fost
impotriva uniunii monetare, in principal din cauza costului ridicat
de integrare a economiei Germaniei de Est. Conform statisticilor
oficiale, transferurile monetare de la Vest catre Est sunt de
aproximativ 70 miliarde de dolari anual. Cand a aparut criza
Greciei, Germania – statul european cu cea mai solvabila economie,
a devenit salvatorul unic. Pe de o parte, Germania a fost cel mai
mare exportator mondial pana foarte recent, cand a pierdut aceasta
pozitie in favoarea Chinei. Pe de alta parte, economia Germaniei a
inregistrat o crestere nesemnificativa, in parte datorita
politicilor sale sociale si demografice care, in cele din urma, au
condus la cheltuieli bugetare crescute. Prin urmare, contribuabilii
germani nu sunt dispusi sa salveze guvernul iresponsabil al
Greciei, mai ales dupa ce acestia au avut deja de achitat 500 de
miliarde de EUR intr-un proiect de lege privind salvarea propriilor
banci. Multi membri ai Uniunii Crestin-Democrate (UCD) si ai
Partidului Democrat (FDP) – partenerul lui Merkel in guvernul de
coalitie, se opun oricarui plan de salvare pentru tara de la
Mediterana.

Germania si-a mentinut dominatia economica asupra partenerilor
comerciali din zona euro si a continuat sa genereze mai mult de
trei sferturi din cresterea economica prin exporturi. In timp ce
Germania si-a pastrat pozitia de lider, Italia, Spania si alte tari
din UE-16 au suferit pierderi puternice la cota de piata detinuta
la export. Prin urmare, dezechilibrele de cont curent la tarile din
zona euro au inceput sa se amplifice in mod semnificativ. Intr-un
mediu valutar liber, atunci cand o tara se confrunta in mod
constant cu deficite ale contului curent, moneda sa se depreciaza
si competitivitatea produselor sale la export se imbunatateste,
urmata de o auto-corectare a deficitelor initiale. Cu toate
acestea, in cadrul unei uniuni monetare, atata timp cat contul
curent agregat al UE-16 ramane in echilibru, moneda EUR nu variaza
mult. Mai mult, o tara cu excedent ca Germania nu are probleme cu
tendinta de apreciere a monedei si, implicit cu tendinta de
diminuare a competitivitatii preturilor de export.

In era pre-UE, atunci cand monedele locale se depreciau fata de
atotputernica marca germana, Germania se confrunta cu o cerere mai
mica pentru produsele sale in regiune. Ca raspuns, exportatorii
germani au inceput sa-si externalizeze partial productia, reducand
si costurile salariale. Dupa 10 ani de crestere economica
dependenta de export, muncitorii germani si-au vazut salariile
stagnand in ciuda cresterii productivitatii. In concluzie, cu toate
ca Germania se bucura inca de dominatia economica in Europa,
nivelului somajului si reducerea standardului de viata au devenit
probleme majore sociale. Desi Germania a depasit cu succes
provocarea est-germana, in conditiile economice actuale, o
provocare suplimentara reprezentata de Grecia s-ar putea dovedi
fatala.

Pentru alte analize eceonomice si diverse alte teme va astept pe
http://toniiordache.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *