BusinessMagazin

Tag: toni iordache

  • Politica banilor

    In ianuarie 2010, presedintele Bancii Centrale a Europei Jean-Claude Trichet a spus ca BCE nu va schimba regulile garantiilor bancare de dragul oricari tari membre. Dupa evenimentele din decembrie 2009 si aprilie 2010, cand agentia Standard & Poor’s a retrogradat ratingul de credit al Greciei la BBB+ si respectiv BB+, domnul Trichet, s-a razgandit anuntand ca BCE va accepta obligatiunile emise de statul elen drept garantie pentru imprumuturi, indiferent de ratingul primit. Un punct de vedere interesant pe care l-am citit zilele acestea apartine unui manager de bar din Germania care spunea: “Guvernul nu ne spune adevarul. Cred ca Grecia are nevoie de mai multi bani decat se afirma. Unii spun ca banii sunt pentru a salva Grecia, iar altii spun ca banii sunt pentru a salva bancile. Intre timp, Grecia se apropie tot mai mult de faliment.”

    Europa se confrunta cu tot felul de dificultati sociale si politice si foarte mult depinde de ceea ce vor face politicienii europeni in acest moment. Vineri, parlamentarii germani au aprobat ajutorul destinat Greciei in valoare de 22,4 miliarde de euro pe o durata de trei ani, sprijinind astfel planul care ar putea determina viitorul UE, conform spuselor cancelarului german Angela Merkel. Multi investitori insa se tem ca strategia de salvare va esua din doua motive: in primul rand, grecii nu vor putea mentine masurile de austeritate promise si in al doilea rand, celelalte tari PIIGS prezinta cazuri periculos de similare, confruntandu-se cu o stagnare economica si datorii crescande. Lista de reforme acceptata de greci este dura: reducerile de cheltuieli se ridica la aproape 11% din PIB pe urmatorii trei ani. In ciuda planului de austeritate, povara datoriei tarii va creste la 140% din PIB, ceea ce va impinge Grecia la un pas de faliment. Intr-un fel sau altul, Grecia va avea nevoie fie de un ajutor financiar suplimentar fie de o forma de reesalonare a datoriei publice. Guvernele tarilor UE si reprezentantii FMI se abtin sa mentioneze o eventuala restructurare a datoriilor statului elen, temandu-se ca ar putea declansa un efect de domino. Prin negarea insolvabilitatii Greciei, politicienii nu au evidentiat Grecia din grupul tarilor PIIGS, astfel incat frica de raspandire a crizei s-a intensificat.

    Conform agentiei Standard & Poor’s, bancile europene, care detin in jur de 80 miliarde de euro in obligatiuni grecesti, ar putea pierde 60% din valoarea acestora in cazul unui faliment. Dintre bancile franceze, Credit Agricole, prin participatia ei la banca Emporiki, are o expunere de 28,4 miliarde de euro, in timp ce BNP Paribas si Societe Generale au cele mai mari investitii in obligatiuni guvernamentale grecesti. Cele doua banci belgiene care s-au prabusit in 2008, Fortis si Dexia, detin 3,8 miliarde de euro si respectiv 3 miliarde de euro in obligatiuni grecesti. In Germania, Hypo Real Estate are o expunere la Grecia de 8 miliarde de euro, in timp ce LBBW are o expunere de 2 miliarde de euro. Pentru bancile franceze si germane, expunerea la tarile PIIGS se ridica la peste 20% din totalul expunerii lor pe plan internatinal. Bancile din Marea Britanie au un risc limitat la Grecia si Portugalia, dar expunerea lor pe piata din Spania este estimata la 115 miliarde de dolari.

    In concluzie politicienii sunt mult mai preocupati de banci decat de contribuabili. O veche zicala spune: banul vorbeste – nimic altceva nu are valoare!

    Pentru analize mai detaliate pe alte teme economice si pentru a comenta impreuna diverse subiecte va astept pe www.toniiordache.ro

  • Goana dupa aurul negru

    Au existat cateva modificari majore pe piata petrolului (oferta
    furnizorilor non-OPEC s-a diminuat, capacitatea de rezerva a OPEC
    s-a redus, iar stocurile OCDE au scazut) care au impins pretul
    petrolului la 100 dpb in ianuarie 2008. Uimitor, la inceputul lunii
    iulie 2008, petrolului a atins un pret record de 147 dpb. In cursul
    anului 2008, pretul aurului negru a crescut cu aproape 50%, ca apoi
    sa cunoasca o depreciere de 74% in trimestrul patru. Încercand sa
    elucideze aceasta traiectorie stranie, analistii si mass-media au
    venit cu un lant nesfarsit de explicatii abracadabrante.

    Este cunoscut faptul ca bancile centrale din tarile G7 au
    mentinut rata dobanzilor de referinta la un nivel scazut pentru o
    perioada lunga de timp, furnizand astfel lichiditati masive pe
    piata financiara mondiala. Politica lor monetara a avut un efect
    puternic asupra inflatiei preturilor materiilor prime. In plus,
    deprecierea dolarului a adus presiuni suplimentare asupra
    petrolului tranzactionat in dolari pe piata globala de marfuri. Cu
    toate acestea, conform datelor statistice, inflatia preturilor la
    petrol a inregistrat o medie de 43% pe an in perioada cuprinsa
    intre 2002 si 2008. Aprecierea uimitoare a pretului combustibililor
    a fost explicata de catre multi experti ca rezultatul unic al
    cresterii rapide a cererii din China si India. Personal consider
    neplauzibil acest argument. Daca intr-adevar China si India au fost
    forta principala din spatele cresterii pretului la petrol din
    ultimul deceniu, cum oare totul s-a oprit atat de brusc in
    trimestrul 4 din 2008? Se pare ca, in ciuda unei caderi a
    preturilor la petrol cu 74% in mai puţin de patru luni, atat
    producţia de petrol cat si cererea de petrol au ramas stabile la
    aproximativ 86 milioane de barili/zi (MBZ).

    Un argument care pare mai credibil ar demonstra ca speculatorii
    au fost forta miraculoasa din spatele cresterii si caderii
    spectaculoase a pretului petrolului. In august 2008, CFTC (Comisia
    de Tranzactionare pentru Commodity Futures) a constatat ca 81% din
    volumul de tranzactionare a contractelor futures au fost efectuate
    de speculatori. La data de 8 iulie 2008, magnatul petrolului T.
    Boone Pickens afirma ca pretul petrolului nu va mai scadea vreodata
    sub 100 dpb. A durat mai putin de doua luni pentru ca pretul
    titeiului sa scada sub 100 de dolari iar pentru urmatorii doi ani
    petrolul a ramas sub 100 dpb. Intr-un interviu acordat televiziunii
    Bloomberg, domnul Pickens a explicat cresterea de 50% a pretului
    petrolului din prima jumatate a anului 2008 printr-un dezechilibru
    de 2 MBZ din raportul cerere – oferta. Chiar asa naivi ne
    crede?!

    In noiembrie 2009, Goldman Sachs a prognozat un pret de 100 dpb
    la petrol in 2011. Analistii se aateapta la o crestere a consumului
    de petrol la nivel mondial cu 1,7 MBZ in 2010. Recent,
    administratia Obama a propus un plan pentru a deschide litoralul
    Atlanticului, pastea estica a Golfului Mexic si Alaska de Nord,
    pentru foraj de petrol şi gaze naturale.

    Se pare ca petrolul la 30 de dolari este prea ieftin iar la 100
    de dolari pare prea scump. Oficial, OPEC este fericit cu pretul de
    70 de dolari pe baril. Momentan petrolul se tranzactioneaza la New
    York cu peste 85 dpb. Sa o luam oare de unde am inceput?

    Pentru alte analize economice si financiare va astept pe
    http://toniiordache.ro

  • Schimbare de macaz

    Ne amintim cu totii cum China – detinatorul celei mai mari
    reserve de FX din lume, si Rusia solicitau inlocuirea dolarului
    american ca principala moneda de rezerva la nivel global. Pe
    deasupra, Bill Gross – manager la PIMCO, sustinea ca dolarul va
    continua sa scada atata timp cat guvernul SUA va inunda pietele
    financiare cu dolari. Potrivit unui manager financiar italian
    “fenomenul de vanzare a dolarului se va accelera, iar investitorii
    vor cumpara EUR nu pentru ca vor aceasta moneda, ci pentru ca vor
    sa scape de dolar.” La inceputul acestui an, mai mult de 40 de
    economisti au pronosticat ca, la final de an, EUR se va
    tranzactiona la 1,47 dolari.

    In opinia mea, fenomenul de depreciere a dolarului american a
    cunoscut o schimbare dramatica si exista o probabilitate mare
    pentru ca EUR:USD sa ajunga mai degraba la o cotatie de 1,25. Se
    cunosc deja cele doua mari probIeme ale Europeri: tarile din Europa
    Centrala si de Est – cele mai multe dintre ele aflandu-se inca in
    afara Uniunii Monetare si tarile PIIGS (Portugalia, Italia,
    Irlanda, Grecia si Spania) – care reprezinta 35% din PIB-ul zonei
    euro. Desi guvernul grec a lansat cu success atat planul de
    austeritate cat si emisiunea de obligatiuni pe 10 ani in valoare de
    5 miliarde de euro, cele mai mari provocari urmeaza inca sa apara.
    In lunile aprilie si mai, Grecia are nevoie de o finantare de 15
    miliarde de dolari doar pentru rambursarile la datoria publica.

    Tratatul de la Maastricht interzice membrilor UE sa intreprinda
    actiuni unilaterale care ar duce la o devalorizare a monedei unice,
    cu scopul de a se conforma restrictiilor privind raportul dintre
    datoria suverana si PIB. In schimb, guvernele sunt incurajate sa
    treaca printr-un proces politic dur de reforma si de reducere a
    cheltuielilor publice. Alternativ, tarile ar putea sa decida sa
    paraseasca zona euro, aceasta fiind de asemenea o cale extrem de
    riscanta. Optiunea de a emite obligatiuni euro prin intermediul
    BCE, ar reduce costurile aferente creditului pentru tarile PIIGS,
    dar ar aduce costuri mai mari de finantare pentru alte state membre
    ale UE. Altfel spus, tarile mai solvabile ar sustine statele cu o
    solvabilitate redusa, optiune care ar aduce inevitabil valuri de
    nationalism in zona euro.

    In ciuda promisiunilor facute pe parcursul mai multor intalniri
    la nivel inalt ale UE, politicienii europeni vor acorda mai multa
    atentie electoratului din tarile lor, decat sa lucreze la
    mentinerea solidaritatii europene. De asemenea, in cazul in care
    Europa nu va cadea de acord asupra modului de sustinere a tarilor
    membre, cat de credibil ar fi un plan de salvare din partea UE
    pentru tarile cu probleme din Est? In prezent, tarile est-europene
    se confrunta cu datorii bugetare mari raportate la PIB si cu un
    exod de capital datorita investitorilor care considera aceste
    economii foarte riscante. Pe parcursul urmatoarelor luni, zona euro
    si moneda comuna se vor confrunta cu mai multe greutati. Conform
    analizei tehnice, trendul descendent inceput la sfarsitul lunii
    noiembrie 2009, de la nivelul de 1,5140, a continuat pana la
    nivelul de 1,3268, si confirma faptul ca declinul EUR:USD nu s-a
    terminat, fiind posibila o valoare de 1,3000 pana la finalul anului
    2010.

    Mai multe amanunte pe acceasi tema precum si raspunsuri la alte
    intrebari, le regasiti pe http://toniiordache.ro

  • Fara coloana vertebrala

    In vara anului 2007, firma a platit 3 miliarde de dolari pentru
    a salva doua din fondurile sale de hedging care au pariat pe
    creditele ipotecare de tip subprime. In 10 martie 2008, Alan
    Greenberg – fostul CEO al Bear Stearns, ca raspuns la zvonurile
    privind lipsa de lichiditati care determinasera scaderea actiunilor
    cu 10%, declara pentru CNBC ca toate zvonurile erau ridicole. O
    saptamana mai tarziu, banca era oferita lui JP Morgan pentru un
    pret initial de 2 dolari pe actiune.

    Acesta a fost sfarsitul unei banci de investitii cu traditie,
    care a fost construita in conformitate cu conceptul domnului
    Greenberg: legendarul veteran in varsta de 82-ani, angaja exclusiv
    persoane cu un profil unic: sarac, inteligent, si cu dorinta de a
    se imbogaţi. Dupa preluarea firmei de catre JPM, Alan Greenberg a
    semnat cu noua conducere un acord prin care ocupa pozitia de
    vice-presedinte emerit. Anul trecut, el si-a sarbatorit a saizecea
    aniversare in cadrul firmei, iar pe 1 iunie 2010 isi va publica
    memoriile intr-un volum intitulat “Cresterea si caderea lui Bear
    Stearns”.

    Comemorand doi ani de la prabusirea Bear Stearns, Alan Greenberg
    a dat un interviu televiziunii Bloomberg. Despre recentul proiect
    de lege al senatorului Christopher Dodd, domnul Greenberg parea sa
    nu aiba un punct de vedere ci pur si simplu sa imbratiseze opinia
    lui Jamie Dimon – CEO-ul lui JP Morgan. Pentru mine, un om cu
    reputatia sa ar trebui sa aiba propria parere, indiferent daca
    aceasta ar coincide sau nu cu opinia sefului sau. Cand a fost
    intrebat despre cauzele colapsului Bear Stearns, Greenberg a spus:
    “faptul ca oamenii care aprobau credite au ascuns realitatea,
    faptul ca solicitantii de credite aveau o capacitate indoielnica de
    rambursare, faptul ca agentiile de rating au oferit un fals
    sentiment de securitate si, desigur, nici Bear Stearns nu si-a
    facut temele cum ar fi trebuit.”

    Este strigator la cer cum un CEO al unei companii reputabile de
    pe Wall Street da vina pe toti din jur inainte de a se invinui pe
    sine. Mai intai, Bear Stearns a intrat in mod deliberat in afacerea
    creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc, iar in primavara
    anului 2005, firma a anuntat lansarea Bear Stearns Residential
    Mortgage Corporation, care furniza brokerilor solutii mai simple de
    finantare. Cu aceasta initiativa, Bear Stearns demonstra intentia
    de a deveni lider pe piate de obligatiuni MBS. In al doilea rand, a
    invinui S&P si Moody’s pentru ratinguri de AAA acordate eronat
    unor obligatiuni riscante este ceva scandalos.

    Indiferent de lipsa de profesionalism a agentiilor de rating,
    banca de investitii ar fi trebuit sa aiba cunostinta de calitatea
    activelor care erau incluse in structurile MBS si CDO. Cu privire
    la controlul intern, la Bear Stearns erau trei persoane care puteau
    sa se plimbe incognito printre traderi si care aveau dreptul sa-i
    investigheze. Se pare ca aceasta metoda nu a functionat deloc la
    Bear Stearns. Desi domnii Cioffi si Tanin – doi manageri celebri de
    fonduri de hedging, se temeau de o prabusire a sistemului
    imobiliar, acestia au continuat sa incurajeze partenerii sa
    investeasca in cele doua fonduri speculative, care cateva luni mai
    tarziu anuntau falimentul. Conform datelor furnizate de SEC, intre
    noiembrie 2006 si martie 2007, Alan Greenberg a vandut aproape
    180.000 de actiuni la un pret mediu de circa 161 dolari, insumand
    aproape 29 milioane dolari. Cum se impaca aceste tranzactii cu
    afirmatia de pe postul CNBC din luna martie 2008?

    Pentru analize mai detaliate si pentru a comenta impreuna acest
    subiect va astept www.toniiordache.ro

  • Sora mica a FMI

    Atunci cand cresterea economica este inlocuita de o criza
    financiara, mai multi debitori ajung in imposibilitatea de plata si
    prin urmare, bancile de la care s-au imprumutat raporteaza pierderi
    uriase. In acel moment, guvernele intervin pentru salvarea
    sistemului bancar. Ca rezultat creste datoria publica si scade
    datoria privata.

    In prezent, multe tari europene se confrunta cu un nivel ridicat
    al datoriei publice si cu mari deficite externe. Este bine cunoscut
    faptul ca asa numitele tari PIIGS ar trebui sa abordeze urgent
    problema datoriei publice si, cel mai important, sa acorde atentie
    sporita impresiei lasate investitorilor. Conform Tratatului de la
    Maastricht, este clar ca BCE nu ar putea oferi sprijin financiar
    public unui membru al sau. Cu toate acestea, unii politicieni
    europeni propun crearea unei organizatii dupa modelul FMI, numita
    Fondul Monetar European (FME), care vizeaza corectarea datoriilor
    publice actuale si posibil viitoare.

    Stiind ca FMI este in mare parte dominat de SUA si, prin urmare,
    cu o putere de constrangere limitata in cazul in care o tara din
    UE-16 nu ar respecta toate conditiile de imprumut, Europa poate
    apela la FMI pentru ajutor. In mai multe state din UE-16, ca urmare
    a recentei situatii a datoriei publice, se vehiculeaza idea ca este
    in interesul tuturor tarilor ca orice stat membru care se confrunta
    cu o instabilitate a sistemului financiar sa fie sprijinit.

    Aceasta posibila noua institutie financiara va putea fi
    finantata in conformitate cu un mecanism simplu:
    • 1 punct procentual din diferenta dintre datoria publica efectiva
    si limita de 60% din PIB impusa prin tratatul de la Maastricht, si
    de
    • 1 punct procentual din diferenta dintre deficitul fiscal real si
    limita de 3% din PIB conform tratatului de la Maastricht

    Este evident faptul ca tarile cu un sistem financiar puternic nu
    vor deveni contributori ai FME, in timp ce tarile PIIGS ar trebui
    sa cheltuiasca o prima anuala pentru a-si asigura posibilul colaps
    al sistemului public. Conform propunerii, orice stat membru ar
    putea apela la FME si ar putea avea acces la un imprumut cu o
    valoare maxima egala cu fondurile depuse. Exceptiile ar trebui
    aprobate de catre Comisia Europeana si debitorul ar trebui sa fie
    supus unui program fiscal foarte strict.

    In cazul in care statul respectiv nu respecta planul de
    ajustare, UE ar putea intrerupe unilateral contractul de finantare
    sau ar putea bloca accesul acestuia la piata monetara din zona
    euro. Daca aceasta propunere devine realitate, unii experti sustin
    ca multe contracte de tip CDS aferente datoriei suverane ar scadea
    in valoare in acelasi timp cu diferentele de randament oferite de
    statele membre FME. Cu toate acestea, aceasta institutie va trebui
    sa creeze un mecanism orientat catre minimizarea socurilor
    provocate de potentialele falimente. Acesta ar fi realizabil prin
    crearea unul plan adaptat dupa modelul obligatiunilor de tip
    Brady.

    Aparitia organizatiei FME, nu reprezinta doar un stimul pentru
    tarile membre de a-si pastra deficitul fiscal la parametri normali
    in orice moment dar prevede si un plan fezabil pentru abordarea
    problemei deficitelor bugetare. In plus, FME ar proteja tarile UE
    care prezinta un sistem fiscal competent, care altfel ar fi
    afectate financiar de o criza a datoriei publice in interiorul
    zonei euro. Atat cancelarul german Angela Merkel cat si primul
    ministru francez au declarat ca sustin ideea unui FME, dar au
    adaugat ca Tratatul UE ar trebui sa fie schimbat. In opinia mea, in
    cazul in care mecanismul de creditare al FME creeaza dependenta pe
    termen lung, spre deosebire de o asistenta pe termen scurt, atunci
    UE va fi mai castigata fara o astfel de institutie.

    Pentru analize mai detaliate si pentru a comenta impreuna acest
    subiect va astept www.toniiordache.ro

  • Sora mica a FMI

    Atunci cand cresterea economica este inlocuita de o criza
    financiara, mai multi debitori ajung in imposibilitatea de plata si
    prin urmare, bancile de la care s-au imprumutat raporteaza pierderi
    uriase. In acel moment, guvernele intervin pentru salvarea
    sistemului bancar. Ca rezultat creste datoria publica si scade
    datoria privata.

    In prezent, multe tari europene se confrunta cu un nivel ridicat
    al datoriei publice si cu mari deficite externe. Este bine cunoscut
    faptul ca asa numitele tari PIIGS ar trebui sa abordeze urgent
    problema datoriei publice si, cel mai important, sa acorde atentie
    sporita impresiei lasate investitorilor. Conform Tratatului de la
    Maastricht, este clar ca BCE nu ar putea oferi sprijin financiar
    public unui membru al sau. Cu toate acestea, unii politicieni
    europeni propun crearea unei organizatii dupa modelul FMI, numita
    Fondul Monetar European (FME), care vizeaza corectarea datoriilor
    publice actuale si posibil viitoare.

    Stiind ca FMI este in mare parte dominat de SUA si, prin urmare,
    cu o putere de constrangere limitata in cazul in care o tara din
    UE-16 nu ar respecta toate conditiile de imprumut, Europa poate
    apela la FMI pentru ajutor. In mai multe state din UE-16, ca urmare
    a recentei situatii a datoriei publice, se vehiculeaza idea ca este
    in interesul tuturor tarilor ca orice stat membru care se confrunta
    cu o instabilitate a sistemului financiar sa fie sprijinit.

    Aceasta posibila noua institutie financiara va putea fi
    finantata in conformitate cu un mecanism simplu:
    • 1 punct procentual din diferenta dintre datoria publica efectiva
    si limita de 60% din PIB impusa prin tratatul de la Maastricht, si
    de
    • 1 punct procentual din diferenta dintre deficitul fiscal real si
    limita de 3% din PIB conform tratatului de la Maastricht

    Este evident faptul ca tarile cu un sistem financiar puternic nu
    vor deveni contributori ai FME, in timp ce tarile PIIGS ar trebui
    sa cheltuiasca o prima anuala pentru a-si asigura posibilul colaps
    al sistemului public. Conform propunerii, orice stat membru ar
    putea apela la FME si ar putea avea acces la un imprumut cu o
    valoare maxima egala cu fondurile depuse. Exceptiile ar trebui
    aprobate de catre Comisia Europeana si debitorul ar trebui sa fie
    supus unui program fiscal foarte strict.

    In cazul in care statul respectiv nu respecta planul de
    ajustare, UE ar putea intrerupe unilateral contractul de finantare
    sau ar putea bloca accesul acestuia la piata monetara din zona
    euro. Daca aceasta propunere devine realitate, unii experti sustin
    ca multe contracte de tip CDS aferente datoriei suverane ar scadea
    in valoare in acelasi timp cu diferentele de randament oferite de
    statele membre FME. Cu toate acestea, aceasta institutie va trebui
    sa creeze un mecanism orientat catre minimizarea socurilor
    provocate de potentialele falimente. Acesta ar fi realizabil prin
    crearea unul plan adaptat dupa modelul obligatiunilor de tip
    Brady.

    Aparitia organizatiei FME, nu reprezinta doar un stimul pentru
    tarile membre de a-si pastra deficitul fiscal la parametri normali
    in orice moment dar prevede si un plan fezabil pentru abordarea
    problemei deficitelor bugetare. In plus, FME ar proteja tarile UE
    care prezinta un sistem fiscal competent, care altfel ar fi
    afectate financiar de o criza a datoriei publice in interiorul
    zonei euro. Atat cancelarul german Angela Merkel cat si primul
    ministru francez au declarat ca sustin ideea unui FME, dar au
    adaugat ca Tratatul UE ar trebui sa fie schimbat. In opinia mea, in
    cazul in care mecanismul de creditare al FME creeaza dependenta pe
    termen lung, spre deosebire de o asistenta pe termen scurt, atunci
    UE va fi mai castigata fara o astfel de institutie.

    Pentru analize mai detaliate si pentru a comenta impreuna acest
    subiect va astept www.toniiordache.ro

  • China – tara minunilor

    Voci care sugerau restructurarea sistemului economic nu au fost
    niciodata auzite la Beijing, in prinipal datorita aparentului
    succes inregistrat de cresterea economica ridicata si de aparenta
    inflatie scazuta. Cu toate acestea, China ar putea avea o perioada
    foarte dificila in mentinerea inflatiei la nivelul obiectivului
    stabilit pentru anul 2010 de aproximativ 3%, dupa ce bancile
    practic au inundat cu bani sistemul financiar din China in 2009.
    Conform previziunilor a 14 economisti, inflatia ar putea ajunge la
    4,4% in acest an.

    In trimestrul al patrulea al anului 2009, PIB-ul Chinei a atins
    o crestere de 10,7%, inregistrand cel mai rapid ritm din 2007.
    Pentru anul 2010, autoritatile chineze au stabilit o tinta de
    crestere a economiei de 8%, acelasi procent stabilit si depasit de
    catre guvernul chinez in fiecare an din ultimii cinci. Nouriel
    Roubini a spus ca “aceasta puternica redresare economica implica
    faptul ca politica monetara, fiscala si de creditare foarte
    relaxata adoptata de catre guvernul chinez se va inversa de la
    sine, altfel exista un risc de supraincalzire a economiei si un
    risc al inflatiei.”

    Practic, China va avea nevoie de majorarea ratei dobnzii de
    referinta cat mai curand posibil pentru a reduce tendintele
    inflationiste. Recent, premierul Wen Jiabao a semnalat pericolul
    cresterii nejustificate a preturilor imobilelor precum si riscul
    masiv inregistrat de bancile chineze in urma expunerii la
    creditarea imobiliara, dupa ce in anul 2009 s-a inregistrat o
    creditare record a sectorului imobiliar in valoare de 9,59 mii de
    miliarde de yuani.

    Banca Populara a Chinei a ridicat rezervele minime obligatorii
    solicitate creditorilor de doua ori in acest an, drenand astfel
    capital in afara sistemului financiar. Wen a stabilit ca obiectiv
    pentru anul in curs reducerea noilor imprumuturi cu 22% la 7,5
    miliarde de yuan, dupa ce preturile la imobile au inregistrat
    maximul din ultimele 21 de luni in ianuarie 2010. Directorii de la
    Industrial & Commercial Bank of China, si Bank of China, au
    promis ca vor frana creditarea in acest an.

    Cu toate acestea, in luna ianuarie, creditele noi au depasit
    valorile din ultimele trei luni combinate, alimentand ingrijorarea
    ca guvernul ar putea avea dificultati in gestionarea creditarii. In
    ciuda discutiilor oficialilor pentru conditii mai stricte de
    creditare, ratele dobanzilor nu s-au schimbat, si Banca Populara a
    Chinei continua sa alimenteze cu lichiditati sistemul monetar.
    Guvernatorul Bancii Centrale Zhou Xiaochuan afirma ca guvernul
    chinez trebuie sa fie foarte prudent cu referire la politica sa
    monetara. Moneda chineza a fost practic neschimbata in raport cu
    dolarul american din iulie 2008. In cazul in care preturile la
    materiile prime continua sa se aprecieze, atunci presiunile
    inflationiste vor reaparea. Pentru a asigura redresarea economica,
    premierul chinez nu a indicat nicio schimbare in planul de
    stimulare fiscala si vizeaza pentru acest an un deficit bugetar de
    1,05 miliarde de yuani, adica 2,8% din PIB.

    Cel mai probabil, inflatia va creste in urmatoarele luni,
    datorita bazei scazute a preturilor din anul 2009, precum si
    datorita cresterii anuale de 30% a ofertei de credit. Conform
    statisticilor, in luna ianurarie 2010 inflatia a fost influentata
    de cresterea cu 3.7% a costurilor la produsele alimentare precum si
    de cresterea de 17,1% inregistrata de preturile la legume. Inflatia
    la producator a urcat la nivelul de 4,3%, fata de rata inregistrata
    in decembrie 2009 de doar 1,7%, ceea ce se poate traduce in preturi
    mult mai ridicate pentru consumatorii cu amanuntul.

    Pentru mai multe analize si detalii va astept pe http://www.toniiordache.ro

  • Germania atotputernica

    Zece ani mai tarziu, criza deficitelor bugetare trimite valuri
    de panica in randul investitorilor, in timp ce Uniunea Europeana
    este preocupata de un plan de salvare pentru Grecia. Pe de o parte,
    daca UE decide sa ajute aceste economii afectate de criza, inclusiv
    Spania, Portugalia si Italia, pietele financiare se asteapta la
    consecinte severe pentru sistemul bancar european. Pe de alta
    parte, daca Grecia paraseste zona euro, credibilitatea UE va avea
    de suferit si ar crea un efect de domino in randul tarilor
    europene. Oricum, se intrevad vremuri sumbre pentru moneda
    Euro.

    In prezent, EUR este unul dintre cele mai aprinse subiecte
    politice din Germania. In 1998, 55% dintre germani au fost
    impotriva uniunii monetare, in principal din cauza costului ridicat
    de integrare a economiei Germaniei de Est. Conform statisticilor
    oficiale, transferurile monetare de la Vest catre Est sunt de
    aproximativ 70 miliarde de dolari anual. Cand a aparut criza
    Greciei, Germania – statul european cu cea mai solvabila economie,
    a devenit salvatorul unic. Pe de o parte, Germania a fost cel mai
    mare exportator mondial pana foarte recent, cand a pierdut aceasta
    pozitie in favoarea Chinei. Pe de alta parte, economia Germaniei a
    inregistrat o crestere nesemnificativa, in parte datorita
    politicilor sale sociale si demografice care, in cele din urma, au
    condus la cheltuieli bugetare crescute. Prin urmare, contribuabilii
    germani nu sunt dispusi sa salveze guvernul iresponsabil al
    Greciei, mai ales dupa ce acestia au avut deja de achitat 500 de
    miliarde de EUR intr-un proiect de lege privind salvarea propriilor
    banci. Multi membri ai Uniunii Crestin-Democrate (UCD) si ai
    Partidului Democrat (FDP) – partenerul lui Merkel in guvernul de
    coalitie, se opun oricarui plan de salvare pentru tara de la
    Mediterana.

    Germania si-a mentinut dominatia economica asupra partenerilor
    comerciali din zona euro si a continuat sa genereze mai mult de
    trei sferturi din cresterea economica prin exporturi. In timp ce
    Germania si-a pastrat pozitia de lider, Italia, Spania si alte tari
    din UE-16 au suferit pierderi puternice la cota de piata detinuta
    la export. Prin urmare, dezechilibrele de cont curent la tarile din
    zona euro au inceput sa se amplifice in mod semnificativ. Intr-un
    mediu valutar liber, atunci cand o tara se confrunta in mod
    constant cu deficite ale contului curent, moneda sa se depreciaza
    si competitivitatea produselor sale la export se imbunatateste,
    urmata de o auto-corectare a deficitelor initiale. Cu toate
    acestea, in cadrul unei uniuni monetare, atata timp cat contul
    curent agregat al UE-16 ramane in echilibru, moneda EUR nu variaza
    mult. Mai mult, o tara cu excedent ca Germania nu are probleme cu
    tendinta de apreciere a monedei si, implicit cu tendinta de
    diminuare a competitivitatii preturilor de export.

    In era pre-UE, atunci cand monedele locale se depreciau fata de
    atotputernica marca germana, Germania se confrunta cu o cerere mai
    mica pentru produsele sale in regiune. Ca raspuns, exportatorii
    germani au inceput sa-si externalizeze partial productia, reducand
    si costurile salariale. Dupa 10 ani de crestere economica
    dependenta de export, muncitorii germani si-au vazut salariile
    stagnand in ciuda cresterii productivitatii. In concluzie, cu toate
    ca Germania se bucura inca de dominatia economica in Europa,
    nivelului somajului si reducerea standardului de viata au devenit
    probleme majore sociale. Desi Germania a depasit cu succes
    provocarea est-germana, in conditiile economice actuale, o
    provocare suplimentara reprezentata de Grecia s-ar putea dovedi
    fatala.

    Pentru alte analize eceonomice si diverse alte teme va astept pe
    http://toniiordache.ro

  • America vs Europa

    In Italia, cresterea cu 0,6% a PIB din T3 a fost umbrita insa de
    contractia de 0,2% inregistrata in T4. La nivel agregat, PIB al
    UE-16 a cunoscut o diminuare anuala de 2.1% in special ca urmare a
    rezultatelor inregistrate in Germania (-2,4%), Grecia (-1,8%),
    Franţa (-3,1%), Spania (-0,2%) si Italia (-2,8%). Principalele
    probleme ale zonei UE-16 sunt scaderea consumului la nivelul
    sectorului privat si intarirea monedei unice care reduce
    competitivitatea exporturilur europene.

    In Spania anului 2009, perioada de crestere a cheltuielilor
    populatiei, bazate pe datorii acumulate in vremea boom-ului
    imobiliar, s-a incheiat brusc. Pe deasupra, rata somajului in
    Spania este aproape de 20% si nu exista semne de ameliorare in anul
    2010. Desi nu mai este cel mai mare exportator mondial, Germania a
    reusit sa compenseze cererea mai sazuta la nivel intern cu o cerere
    externa solida, atat din zona UE-16 cat si din afara acesteia.
    Inainte de criza financiara globala, zona UE-16 a avut cateva
    economii supraincalzite bazate pe o crestere nesustenabila a
    consumului intern. In prezent, zona UE-16 nu mai dispune de aceste
    economii , si singura cale de a iesi din recesiune este gasirea
    unor modalitati pentru cresterea exporturilor. Unul dintre cele mai
    mari obstacole pe care uniunea economica si monetara trebuie sa-l
    depaseasca este exportul de produse competitive, in ciuda unei
    productivitati reduse si a unei monede supraevaluate.

    Potrivit raportului preliminar publicat de Biroul de Analiza
    Economica (BEA), in T4 2009 economia Statelor Unite a crescut fata
    de T3 2009 cu o rata de 5,7% – cea mai rapida din ultimii sase ani,
    si a scazut fata de T4 2008 cu o rata de 2,4 %. Analizand cifrele,
    ar trebui sa observam o incetinire a lichidarii stocurilor, care au
    scazut cu 33,5 miliarde de dolari, comparativ cu declinul de 139,2
    miliarde de dolari inregistrat in T3 al 2009. Schimbarea neta a
    stocurilor a contribuit cu 3,4% la cresterea PIB, care este cel mai
    mare aport procentual din T4 al anului 1987 incoace. Tot pozitiv
    este perceputa si cresterea cheltuielilor de consum la nivel
    sectorului privat de 2,0% in Q4, dupa cu o crestere de 2,8% in
    Q3.

    Cu toate acestea, multi economisti considera ca revenirea
    economica puternica inceputa in a doua jumatate a anului 2009 este
    putin probabil sa continue si in 2010, fara nici o interventie
    suplimentara din partea guvernului. Parerea generala este ca in T3
    al anului 2010 efectele planului de stimulare vor incepe sa
    dispara. Expertii considera ca fara un plan de sustinere al
    sectorului privat, SUA se va confrunta in continuare cu un nivel
    ridicat al somajului. In conditiile crizei actuale, economia
    Statelor Unite se bucura de o productivitate ridicata, inregistrand
    o rata anuala de crestere de peste 6%. Aceasta rata a
    productivitatii este in primul rand rezultatul concedierilor masive
    din ultima perioada precum si efectul unor investitii de
    capital.

    In timp ce America mentine un profil demografic sanatos, ceea ce
    implica o crestere continua a economiei, rata natalitatii in UE-16
    se incadreaza pe un trend negativ, prefigurand o crestere mult mai
    lenta. Publicatia “The Economist” estimeaza ca, bazandu-ne doar pe
    datele demografice, SUA va continua sa mentina nivelul superior de
    crestere economica fata de UE.

    Pentru alte analize eceonomice si diverse alte teme va astept pe
    http://toniiordache.ro

  • Taierea PIIGS

    Dupa o perioada cu multe falimente in sectorul privat, in acest
    an, vedem o crestere semnificativa a riscului asociat sectorului
    public. Cum nu toate natiunile au puteri financiare egale, unele
    tari sunt in mod evident mai bine plasate in raport cu problema
    datoriei guvernametale.

    In timp ce Marea Britanie, Japonia si SUA isi permit luxul de a
    emite obligatiuni in propria moneda nationala, cele 16 tari
    europene cu moneda unica nu au acelasi grad de libertate. Deloc
    surprinzator, in centrul crizei fiscale actuale regasim Europa, si
    in special regiunea de sud a acesteia. PIIGS – adica Portugalia,
    Irlanda, Italia, Grecia si Spania precum si alte 11 state europene
    au datorii denominate in EUR. Ele nu pot emite moneda pentru a-si
    rambursa datoria si nici nu pot sa devalorizeze moneda fara a iesi
    din zona euro.

    Inainte de a trece la cifre, mai avem de mentionat un aspect, si
    anume metodologia de contabilitate. Pornind de la o metoda “cash”,
    guvernul grec a raportat in anul 2009 un deficit de 37,9 miliarde
    euro (aproximativ 16% din PIB), in timp ce cifrele oficiale care
    folosesc metoda “accrual”, arata un deficit de 29,4 miliarde euro
    (circa 12,2% din PIB). Desi cele doua metodologii nu ar trebui sa
    aiba nici un impact real, diferenta mare intre rezultatele
    raportate ar putea afecta negativ increderea investitorilor.

    Avem mai multe posibilitati sa analizam problema datoriei
    guvernamentale. Dupa parerea mea, una dintre cele mai relevante
    modalitati de masurare a responsabilitatii fiscale ar putea fi asa
    numita “debt trap”. Acest concept se refera la diferenta dintre
    randamentul oferit de obligatiunile guvernamentale si rata nominala
    de crestere a economiei. Teoretic, tarile nu pot exista in aceasta
    capcana pentru mult timp fara a impune niste masuri economice
    radicale. Daca guvernele nu aplica la timp programe adecvate de
    austeritate, cheltuielile de finantare vor devora tot mai mult din
    PIB-ul tarii, impingand tara in mod implicit in faliment.

    Folosind estimarile OCDE, putem observa ca asa numitele PIIGS
    detin cinci din cele sase pozitii de top. Pe de o parte, pozitia
    Irlandei este cu siguranta exagerata, deoarece aceasta tara a luat
    deja masuri reale cu privire la reducerea la 49% a datoriei sale
    nete raportate la PIB, pana in 2011. Pe de alta parte, Grecia se
    apropie de o datorie neta raportata la PIB de peste 100% si
    guvernul acesteia nu are inca un proiect convingator pentru a
    reduce deficitul. Spania si Portugalia sunt alte doua tari cu risc
    ridicat, desi datoria lor raportata la PIB este cu mult sub nivelul
    Greciei. Italia ocupa si ea o pozitie incomoda, avand in vedere ca
    datoria sa neta raportata la PIB este de aproximativ 100%, desi
    deficitul sau anual este mai mic decat al multor altor
    natiuni.
    Dintre evenimentele-cheie a ultimei perioade de pe pietele
    obligatiunilor guvernamentale amintim:

    • Goldman Sachs a intrat intr-o tranzactie ingenioasa – a
    cumparat CDS-uri pe Franta si simultan a vandut CDS-uri pe Italia,
    iar in doar 30 de ore si-a realizat profiturile scontate lichidand
    intreaga pozitie

    • Republica Ceha a vandut obligatiuni guvernamentale pe 15 ani
    in valoare de 2,9 miliarde coroane (154 milioane dolari), adica
    jumatate din suma planificata initial. Preocuparea pentru datoria
    guvernamentala si capacitatea de a controla deficitul bugetar a
    condus la un randament de pana la 5,16%, fata de 4,78% nivel
    inregistrat la emisiunea de obligatiuni din 2 decembrie 2009.

    Liderii EU-27 inca discuta asupra problemei deficitului fiscal.
    Intrebarea de un milion de dolari este: au de gand sa sacrifice
    PIIGS?

    Raspunsul la astfel de intrebari precum si alte analize
    detaliate pe diverse teme le regasiti pe http://www.toniiordache.ro