Desi a vandut doar 55 din peste 800, cel mai mare investitor in apartamente vrea sa cumpere altele cu minim 40 mil. euro. Ce parere aveti?

“Consider ca Romania este, in continuare, o tara cu potential de
dezvoltare si ca activitatea fondului in aceasta tara poate fi
extinsa pe mai multi ani decat preconizasem initial. Am inaintat
consiliului din Norvegia rapoartele noastre privind vanzarile si
nevoile populatiei asa cum le-au inregistrat oamenii nostri de
vanzari, dar si pe cele legate de situatia pietei, de pretul actual
al apartamentelor, de evolutia preconizata de analistii nostri
pentru urmatorii ani si de nevoia de locuinte. In urma tuturor
acestor analize, s-a luat decizia unor noi achizitii”, spune Bjorn
Hauge, country manager al Romania Invest.

Fondul de investitii detine un portofoliu de aproximativ 800 de
locuinte in sapte proiecte rezidentiale, potrivit ultimelor
informatii. Dintre acestea, anul trecut au fost vandute 45 de
unitati iar in acest an au fost vandute zece apartamente.
Reprezentantii companiei estimeaza ca perioada de revanzare a
apartamentelor va fi mai mare decat cea estimate in planul initial
de business, avand in vedere noile conditii ale pietei dar si
faptul ca portofoliul de apartamente detinute va fi mai mare la
finalul lui 2010.


Click aici
pentru a citi mai multe despre
cei mai mari investitori
in apartamente din Romania.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *