Americanii de la Citibank îl numesc pe Daniyar Akiyanov în poziţia de Treasury and Trade Solutions Head pentru operaţiunile din România

Citi România, sucursala locală a puternicului grup american bancar Citibank, anunţă  numirea lui Daniyar Akiyanov în funcţia de Treasury and Trade Solutions Head, poziţie din care va coordona serviciile integrate de gestionare a lichidităţilor şi finanţări comerciale companiilor locale şi multinaţionale, instituţiilor financiare şi sectorului public.

El îl înlocuieşte pe Sebastian Kucharek, care a fost promovat în Ungaria în rolul de Treasury and Trade Solutions Head pentru cinci ţări din regiunea Europei Centrale şi de Est – Ungaria, România, Cehia, Slovacia şi Bulgaria.

Daniyar Akiyanov îşi va desfăşura activitatea în Bucureşti şi va raporta către Sebastian Kucharek şi Ivan Vrhel, Director General Citi România.

”Daniyar Akiyanov vine cu o experienţă valoroasă în sprijinul clienţilor Citi din România şi cu misiunea de a-i sprijini să administreze în mod eficient activitatea trezoreriilor lor şi schimburile comerciale, într-un context economic în continuă schimbare”, explică Ivan Vrhel, Director General Citi România.

Akiyanov şi-a început cariera la Citi în 2003-2005 şi a revenit în companie în 2008 ca Head of Trade pentru Citi Kazahstan. În 2012, a fost promovat ca Head of Treasury and Trade Solutions pentru Kazahstan. Sub conducerea sa, divizia din Kazahstan a devenit una dintre cele mai mari din EMEA şi lider de piaţă în serviciile de gestionare a lichidităţilor şi finanţări comerciale. În 2017, Daniyar Akiyanov s-a mutat la Moscova, de unde a gestionat pentru o perioadă determinată divizia de cash management pentru regiunea Rusia-Ucraina-Kazahstan.

El a absolvit studii de masterat în domeniul serviciilor financiare şi de credit la universitatea Almaty State Academy of Management.
 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *