Tag: citi romania

  • Americanii de la Citibank îl numesc pe Daniyar Akiyanov în poziţia de Treasury and Trade Solutions Head pentru operaţiunile din România

    Citi România, sucursala locală a puternicului grup american bancar Citibank, anunţă  numirea lui Daniyar Akiyanov în funcţia de Treasury and Trade Solutions Head, poziţie din care va coordona serviciile integrate de gestionare a lichidităţilor şi finanţări comerciale companiilor locale şi multinaţionale, instituţiilor financiare şi sectorului public.

    El îl înlocuieşte pe Sebastian Kucharek, care a fost promovat în Ungaria în rolul de Treasury and Trade Solutions Head pentru cinci ţări din regiunea Europei Centrale şi de Est – Ungaria, România, Cehia, Slovacia şi Bulgaria.

    Daniyar Akiyanov îşi va desfăşura activitatea în Bucureşti şi va raporta către Sebastian Kucharek şi Ivan Vrhel, Director General Citi România.

    ”Daniyar Akiyanov vine cu o experienţă valoroasă în sprijinul clienţilor Citi din România şi cu misiunea de a-i sprijini să administreze în mod eficient activitatea trezoreriilor lor şi schimburile comerciale, într-un context economic în continuă schimbare”, explică Ivan Vrhel, Director General Citi România.

    Akiyanov şi-a început cariera la Citi în 2003-2005 şi a revenit în companie în 2008 ca Head of Trade pentru Citi Kazahstan. În 2012, a fost promovat ca Head of Treasury and Trade Solutions pentru Kazahstan. Sub conducerea sa, divizia din Kazahstan a devenit una dintre cele mai mari din EMEA şi lider de piaţă în serviciile de gestionare a lichidităţilor şi finanţări comerciale. În 2017, Daniyar Akiyanov s-a mutat la Moscova, de unde a gestionat pentru o perioadă determinată divizia de cash management pentru regiunea Rusia-Ucraina-Kazahstan.

    El a absolvit studii de masterat în domeniul serviciilor financiare şi de credit la universitatea Almaty State Academy of Management.
     

  • Acest bancher din România nu a dat niciodată un credit pe care să nu-l recupereze

    Vlad Ponta conduce din 2010 departamentul Citi Commercial Bank din cadrul Citi România, divizie ce a înregistrat o creştere de 5% în 2013 comparativ cu 2012, cu un procent de 0% al creditelor neperformante. “Rolul meu presupune coordonarea departamentelor de companii medii şi mici, cu o cifră de afaceri de până la 50 milioane de dolari, şi middle market enterprises, companii cu o cifră de afaceri cuprinsă între 50 şi 500 milioane de dolari.”

    Absolvent al ASE şi a numeroase cursuri de specializare, Vlad Ponta şi-a petrecut 18 ani din carieră în banking, dintre care nouă la Citibank. Cariera sa la Citi România a început în 2003, când a participat la con-struc]ia, împreună cu o echipă mică, a businessului ce vizează companiile locale mari ale băncii.

    “În 2008 am pus bazele departamentului de middle market, iar în 2010 am preluat conducerea Commercial Bank, ce reuneşte acum o echipă de 30 de angajaţi.” Anterior, între 2000 şi 2003, a lucrat la Bank Austria Creditanstalt (ulterior transformată în HVB şi mai apoi în UniCredit) în cadrul echipei de corporate banking.

    “Am acoperit industriile de oil & gas, energy, telecom şi metals & mining, şi am avut ocazia să particip la primele tranzacţii structurate sau sindicalizări din România la acea vreme.” Primii paşi în carieră i-a făcut însă la BRD. În 1996 era angajat în cadrul BRD în Direc]ia Credite din centrala băncii. Cât priveşte reuşitele din carieră, Vlad Ponta spune că “ţin de ce reuşeşti efectiv să laşi în urma ta. Sentimentul că ai schimbat ceva în mod pozitiv, că ai construit ceva ce poţi preda altora pentru a fi dus mai departe e cea mai mare reuşită. Totodată, cele mai mari reuşite ţin din nou de oameni – succesul personal depinde de oamenii din jur; să ajungi să vezi că echipa funcţionează realmente ca o echipă este o reuşită la fel de mare”.


    Vlad Ponta face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


    Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

    Cantitate: buc.