O nouă eră a incertitudinii: Administraţia SUA va finaliza pe 2 august procesul de retragere din Tratatul INF cu Rusia

Pe date 2 august expiră preavizul de şase luni dat Moscovei de Washington, prin care Administraţia SUA avertiza că se va retrage din acord în cazul în care Rusia nu se conformează până atunci prevederilor cuprinse în tratatul semnat în anul 1987.

Preşedintele Donald Trump a anunţat în februarie că Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987. Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, prin dezvoltarea rachetelor Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

La scurt timp după anunţul Washingtonului, preşedintele rus Vladimir Putin a transmis că ţara sa îţi suspendă obligaţiile prevăzute de acord.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *