Calvarul caloriilor

„Sa te feresti de carbohidrati“, „Sa nu mananci carne rosie“, „Sa nu te atingi de fast-food“. Sunt doar cateva dintre „poruncile“ pe care adeptii regimurilor alimentare le urmeaza fara ezitare. Mai ales cand acestea sunt „propovaduite“ in paginile unui best-seller cu titlul „Ce ar manca Iisus?“.

Atkins, South Beach si Zone au ajuns adevarate imperii, bazandu-se pe loialitatea legiunilor de discipoli disciplinati pentru care regimul disociat sau dieta mediteraneeana au devenit sisteme dupa care isi conduc viata.

Prin urmare, nici 2006 nu putea sa inceapa fara prefigurarea unor diete-vedeta, lansate, ca de obicei, de americani, si care isi vor croi drum, cel putin o parte dintre ele, si spre Europa. „How the Rich Get Thin“ se prefigureaza a fi exceptia, in sensul ca e putin probabil ca europenii sa fie interesati de o dieta care propovaduieste exclusiv obiceiurile alimentare ale milionarilor din Manhattan. Autoarea, Jana Klauer, mizeaza pe fascinatia americanilor fata de stilul fabulos de viata al rezidentilor din Park Avenue, care, afirma ea, isi mentin silueta perfecta consumand proteine, legume si produse lactate, insa elimina din meniu cerealele.

Cartea are sanse sa faca valuri in New York, avand in vedere ca mentioneaza o sumedenie de celebritati locale. Pe de alta parte, Klauer nu sufla o vorba despre strategia secreta folosita de newyorkezii bogati pentru a ramane mereu tineri si zvelti: chirurgia estetica.

Un alt sistem nou care se bazeaza pe numele unei zone faimoase este Dieta Sonoma („The Sonoma Diet) – dupa succesul dietei South Beach (denumita dupa legendarele plaje din Florida) a venit si randul regiunii viticole din California. Cei care se asteapta la o dieta bazata pe struguri, must si vin vor fi insa dezamagiti, pentru ca autoarea, Connie Guttersen, nu face altceva decat sa puna alta palarie pe vechea si verificata dieta mediteraneeana – carne slaba, ulei de masline, legume si fructe. La aceste precepte se reduce intelepciunea dietei Sonoma, desi autoarea are un doctorat in nutritie.

Dar vedeta anului este cu siguranta dieta aromelor – „The Flavor Point Diet“. Nu pentru ca ar fi lansat o teorie revolutionara sau pentru ca a descoperit taina unei vieti zvelte. Dar rationamentul autorului David Katz este atat de fantezist si de lipsit de orice fundament logic incat, cu siguranta, aberatiile sale vor propulsa volumul in topul best-seller-urilor. Katz, de altfel seful respectatului Yale Prevention Research Center, e de parere ca oamenii care gusta mai multe arome mananca mai mult decat cei care se limiteaza la un set de cateva gusturi. „Varietatea aromelor stimuleaza centrul nervos al apetitului, iar repetitia aromelor ii incetineste activitatea. Puteti consuma o varietate mare de arome in timp, dar daca sunt cosumate intr-un interval scurt, centrul apetitului devine hiperactiv. Ca sa pierdeti din greutate fara sa va fie foame trebuie sa va organizati mesele si gustarile in functie de arome“, scrie Katz.

Cartea include chiar si un plan, cu exemple despre cum ar trebui programate mesele – mai precis, fiecare zi trebuie organizata in jurul unei singure arome: ziua mararului, ziua ciupercilor, ziua cepei sau a ardeilor. Expertii nutritionisti au condamnat deja rationamentele cartii, insa admit ca retetele culinare sunt reusite. La po-lul opus se afla noul volum lansat de corporatia Weight Watchers („Weight Watchers Family Power: 5 Simple Rules for a Healthy Weight Home“), care promite ca va ajuta familiile sa slabeasca impreuna. Cartea nu ofera retete fanteziste pentru a-si motiva adeptii, ci se bazeaza pe reguli simple: reducerea timpului alocat televizorului si computerului, introducerea exercitiilor fizice in programul zilnic si consumarea de alimente nutritive. Desi pare floare la ureche, orice parinte de adolescent e constient ca a incerca sa-i tai odraslei programul  TV, timpul de jocuri sau Net si ratia de fast-food este o tentativa la fel de realista ca si efectele speciale din „Misiune Imposibila“.

„The Supermarket Diet“ e, dupa cum arata si numele, o carte care nu ofera retete de regim alcatuite din ingrediente exotice, care nu se gasesc niciodata in magazinele normale. Toate alimentele sunt disponibile in orice magazin, desi probabil ca alergatura dupa mirodenii si legume despre care nu a mai auzit nimeni ajuta la pierderea a cateva kilograme. Pe langa retete simple, „The Supermarket Diet“ ofera si trei planuri de bataie – dieta spartana de 1.200 de calorii zilnic, cea pe termen lung (1.500 calorii) si cea de mentinere (1.800 de calorii).

In fine, un clasic in materie de diete, care face furori de circa doi ani si care pare a avea un viitor asigurat este „Ce-ar manca Iisus?“ („What Would Jesus Eat?: The Ultimate Program for Eating Well, Feeling Great, and Living Longer“). Autorul, Dr. Don Colbert, a studiat Biblia pentru a descoperi ce anume manca Iisus si ar trebui, prin urmare, sa mancam si noi, ridicand astfel nutritia la nivel religios si teologic. Desi a luat-o pe alt drum, Colbert a ajuns si el la dieta mediteraneeana, descoperind ca Iisus consuma peste, paine, miere si bea vin cu moderatie. Extinzand cercetarea la obiceiurile nutritioniste ale poporului evreu, autorul mai adauga si carnea de vita, de oaie si de capra, legumele, cerealele, fructele si uleiul de masline. Interzise ar fi carnea de porc si, spre disperarea oamenilor moderni, toate vietatile marine care nu au solzi si inotatoare, mai precis fructele de mare. Atat prima carte a doctorului Colbert, cat si cartea de bucate care i-a urmat („The What Would Jesus Eat Cookbook“) au devenit best-seller-uri, avand in vedere ca impun un exemplu pe care majoritatea oamenilor il socotesc demn de urmat.

Pe de alta parte, unii teologi nu sunt de acord cu preceptele lui Colbert, avand in vedere ca Iisus a accentuat ca nu exista mancare curata sau necurata, si ca nu ceea ce intra in gura omului ii face rau, ci ceea ce iese. „Nu cred ca Iisus ar ridica vreodata aceasta problema si nici nu cred ca ar fi multumit ca ii atribuim aceste liste, avand in vedere ca El S-a preocupat de probleme mult mai grave“, spune T. David Gordon, profesor universitar de religie. Fie ca arboreaza un drapel religios sau se bazeaza pe fascinatia omului normal pentru vedete, cartile de diete ofera, la un pret destul de piperat, un sfat care e, la urma urmei, la indemana oricui: „mananca rational“.