“Am cerut MAE o analiză a ceea ce s-a intâmplat, iar cei care au greşit trebuie să plece acasă, fie că e ambasador sau consul. Buletinele de vot au fost suficiente, în funcţie de solicitările ambasadorilor sau consulilor. Cei care au greşit de la primul până la ultimul trebuie să plece”, a declarat Viorica Dăncilă.
Teodor Meleşcanu şi-a cerut scuze, luni, faţă de românii din diaspora care nu au putut vota la alegerile europarlamentare şi referendum din cauze cozilor care s-au format la urne. „ În pofida măsurilor luate de Ministerul Afacerilor Externe privind creşterea numărului secţiilor de votare din străinătate, care au ajuns la 441, procesul de votare în mai multe state, în special în Europa, nu s-a desfăşurat în condiţii bune sau satisfăcătoare. În consecinţă, am dispus o anchetă în ţările în care s-au semnalat situaţii regretabile, pentru a stabili cauzele şi măsurile necesare pentru a evita repetarea unor asemenea evenimente”, a transmis Teodor Meleşcanu, printr-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.
Leave a Reply