Povestea omului care a profitat de atrocităţile făcute de nazişti pentru a construii un imperiu. Nepoţii lui sunt miliardari şi în zilele noastre

Cu toate acestea, au rămas suficienţi bani pentru ca Viktoria-Katharina Flick şi fratele său geamăn, Karl-Friedrich Flick, să devină la 19 ani cei mai tineri miliardari ai lumii.
 
Fiecare deţine câte 1,8 miliarde de dolari, potrivit datelor Bloomberg.
 
Istoria întunecată a familiei începe cu Friedrich Flick, care a petrecut trei ani în închisoare după ce a fost condamnat pentru crime de război de către tribunalul de la Nurnberg. El construise un imperiu al oţelului, care s-a extins prin preluarea unor companii din teritoriile ocupate de nazişti. Potrivit unui studiu publicat în 2008, peste 4.000 de muncitori au murit în fabricile deţinute de Flick.
 
 
Fiul său, Friedrich Karl Flick, a preluat frâiele afacerii de familie în 1972, devenind unic proprietar al celui mai mare conglomerat din Germania. În anii ’80, el a fost implicat într-un scandal legat de donaţiile către partide politic. Afacerile s-au prăbuşit, iar Flick a început să investească pe bursă; la moartea sa, el a lăsat celor doi copii câte un miliard de dolari.
 
Banii au fost administraţi ulterior de Privatstiftung, un fond de investiţii austriac.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *