Pe măsură ce turismul se diversifică, oraşele devin din ce în ce mai aglomerate, operatorii hotelieri şi dezvoltatorii încearcă să găsească soluţii pentru locaţii securizate, care oferă nu doar confort, ci şi greutate istorică, care poate fi folosită ca un foarte puternic instrument de marketing. Din cauza deficitului de terenuri disponibile pentru vânzare în locaţiile centrale şi a preţurilor lor foarte mari, reabilitarea clădirilor vechi reprezintă o opţiune tot mai ingenioasă, spun oficialii casei de licitaţii Artmark, care au prezentat Raportul de Piaţă 2018, o analiză a situaţiei actuale a patrimoniului construit şi potenţialul investiţional al acestuia.
Preţurile maxime de pe acest segment al pieţei imobiliare, la nivel naţional, sunt cele atribuite palatelor şi conacelor din zona Munteniei, sumele atingând 5.000.000 euro, respectiv 4.000.000 euro. Atât în Transilvania, cât şi în Banat, valorile maxime ale palatelor sunt estimate la 4.000.000 euro, pornind de la suma de aproximativ 1.000.000 euro, în timp ce preţurile conacelor pornesc şi de la jumătate de milion.
Leave a Reply