Italia se alătura Iniţiativei „Noul Drum al Mătăsii”, propusă de China, în pofida obiecţiilor UE şi SUA

Conte a declarat că semnarea de către Italia a unui memorandum de înţelegere pentru participarea la acest proiect economic nu va „pune în discuţie” poziţia Romei în cadrul alianţei transatlantice sau legăturile cu partenerii europeni.

 
Aderarea Italiei va oferi legitimitate sporită Iniţiativei „Noul Drum al Mătăsii”, cunoscută şi sub numele „Centură şi Drum”, care îşi propune să dezvolte infrastructura pentru a lega, pe uscat şi pe mare, China de regiunile din jur şi apoi de Orientul Mijlociu, Europa şi Africa.
 
Pe de altă parte, proiectul este privit cu suspiciune în capitalele occidentale, care consideră că scopul iniţiativei este mai degrabă de a amplifica influenţă economică şi politică a Chinei, decât de a genera bunăstare economică.
 
Un oficial de la Casa Albă a avertizat Italia să nu se alăture proiectului, pe care l-a descris drept un „proiect vanitos” al Chinei.
 
Italia este totodată prima ţară din Grupul statelor puternic industrializate (G7), după ce ţările europene au refuzat anul trecut să semneze o declaraţie comună privind proiectul „Centură şi Drum”, susţinând că îndeplineşte standardele privind finanţarea şi transparenţa.
 
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *