Anul în care Vaticanul va deschide arhivele secrete ale papei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Cercetătorii au solicitat în mai multe rânduri accesul la arhivele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru a identifica măsurile luate de Pius al XII-lea (1939 – 1958) împotriva Germaniei naziste în legătură cu uciderea evreilor. Biserica catolică a fost chiar acuzată de tăcere complice, arată France24.
 
Data marchează împlinirea a 81 de ani de când Eugenio Pacelli a devenit papa Pius al XII-lea.
 
“Biserica nu se teme de istorie”, a adăugat papa Francisc, amintind că mandatul lui Pius al XII-lea a coincis cu “unul dintre cele mai triste şi mai întunecate momente ale secolului al XX-lea”.
 
Liderul Bisericii catolice a spus că a luat această hotărâre după ce a înţeles că o cercetare istorică serioasă va putea să pună “într-o lumină corectă, cu criticile de rigoare, momentele de slavă ale acestui papă ca şi, fără îndoială, clipele de probleme grave şi hotărâri chinuitoare, de preocupare creştină şi umană”.
 
Papa Pius al XII-lea a fost criticat pentru că nu a condamnat mai răspicat uciderea evreilor în timpul regimului nazist.
 
Reprezentanţii Yad Vashem, Centrul Mondial de Comemorare a Holocaustului din Ierusalim, au afirmat că “laudă” hotărârea, “care va da ocazia unei investigaţii obiective şi transparente, ca şi a unor studii extensive privind poziţia Vaticanului, în particular, şi a Bisericii catolice, în general, în timpul Holocaustului”.
 
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *