“Mâine (vineri -n.r.) voi fi în ţară, voi prezenta doamnei prim-ministru proiectul de ordonanţă de urgenţă pe care îl voi trimite la Consiliul Superior al Magistraturii pentru consultare şi pentru a emite aviz consultativ. Apoi problemele de oportunitate a legiferării se discută la nivelul alianţei de guvernare”, a declarat Tudorel Toader, la Antena 3.
Ministrul Justiţiei a anunţat că proiectul de ordonanţă pentru modificarea ordonanţei de urgenţă 7/2019 pe legile justiţiei va conţine schimbările convenite luni, la întâlnirea avută de premierul Viorica Dăncilă cu reprezentanţii CSM şi membrii asociaţiilor de magistraţi, respectiv abrogarea articolului 54.
“La Ministerul Justiţiei a fost elaborat OUG pentru modificarea OUG 7/2019, în sensul celor discutate de premer cu preşedinta CSM, Asociaţia Magistraţilor din România, UNJR, Asociaţia Procurorilor din România, Inspecţia Judiciară şi Secţia specială. La ce se referă modificările? La cele convenite de doamna premier: abrogarea articolului 54, articol care în principal prevede acum faptul că judecătorii, alături de procurori, pot deveni procurori de rang înalt şi că avizul nu îl mai dă Secţia pentru procurori, ci plenul CSM. Se abrogă deci articolul 54, se revine la prevederea anterioară, că doar procurorii pot deveni procurori de rang înalt, că avizul îl va da în continuare Secţia de procurori a CSM. În al doilea rând, se rezolvă diferenţele salariale pentru IT-iştii din domeniul judiciar” a completat Toader.
Leave a Reply