Tag: TUDOREL TOADER

  • Tudorel Toader, mesaj special pentru Dragnea: Ministerul nu a blocat şi nici nu a întârziat avizarea actelor normative

    Tudorel Toader a făcut o postare sâmbătă, pe pagina sa de socializare, în care a dat asigurări că ministerul condus de el ”nu a blocat şi nici nu a întârziat procedura de avizare şi de adoptare a actelor normative”. El le-a mulţumit tuturor colegilor săi din minister ”care au făcut posibil ca durata medie a avizării unui proiect normativ, calculată de la înregistrarea şi până la ieşirea din minister, să nu dureze mai mult de 2,5, maxim 3 zile” şi i-a felicitat pentru că, ”în procesul de avizare a proiectelor de acte normative, au făcut dovada unei depline responsabilităţi şi a unui înalt profesionalism. În acest sens, luni voi publica şi situaţia statistică. PS: nu voi mai rămâne în stare de pasivitate faţă de multele dezinformări”, a scris Tudorel Toader pe pagina sa de Facebook.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tudorel Toader a anunţat că îi va prezenta, astăzi, premierului un proiect pentru modificarea OUG pe legile justiţiei. Ministrul spune că ulterior va trimite propunerea la CSM

    “Mâine (vineri -n.r.) voi fi în ţară, voi prezenta doamnei prim-ministru proiectul de ordonanţă de urgenţă pe care îl voi trimite la Consiliul Superior al Magistraturii pentru consultare şi pentru a emite aviz consultativ. Apoi problemele de oportunitate a legiferării se discută la nivelul alianţei de guvernare”, a declarat Tudorel Toader, la Antena 3.

    Ministrul Justiţiei a anunţat că proiectul de ordonanţă pentru modificarea ordonanţei de urgenţă 7/2019 pe legile justiţiei va conţine schimbările convenite luni, la întâlnirea avută de premierul Viorica Dăncilă cu reprezentanţii CSM şi membrii asociaţiilor de magistraţi, respectiv abrogarea articolului 54.
     
    “La Ministerul Justiţiei a fost elaborat OUG pentru modificarea OUG 7/2019, în sensul celor discutate de premer cu preşedinta CSM, Asociaţia Magistraţilor din România, UNJR, Asociaţia Procurorilor din România, Inspecţia Judiciară şi Secţia specială. La ce se referă modificările? La cele convenite de doamna premier: abrogarea articolului 54, articol care în principal prevede acum faptul că judecătorii, alături de procurori, pot deveni procurori de rang înalt şi că avizul nu îl mai dă Secţia pentru procurori, ci plenul CSM. Se abrogă deci articolul 54, se revine la prevederea anterioară, că doar procurorii pot deveni procurori de rang înalt, că avizul îl va da în continuare Secţia de procurori a CSM. În al doilea rând, se rezolvă diferenţele salariale pentru IT-iştii din domeniul judiciar” a completat Toader.
     
  • Mesaje împotriva lui Tudorel Toader au fost proiectate pe faţada Facultăţii de Drept din Iaşi. Cine este organizatorul acţiunii

    Reprezentanţii asociaţiei ”Evoluţie în instituţie”, organizatorul acţiunii, au anunţat pe Facebook că ieşenii care vor să îi ceară demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, unde este ”rector suspendat”, sunt aşteptaţi sâmbătă seara în faţa Facultăţii de Drept.

    Câţiva participanţi la manifestare au proiectat cu lasere mesaje precum ”Dura lex, sed lex, Tudorel rector-ex”, ”Tudorele, cetatea Moldovei îţi cere demisia” sau ”Tudorele, reset!”

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro