JYSK Oneşti şi JYSK Severin Crihala îşi deschid porţile pe 28 februarie, începând cu ora 08.00; magazinul JYSK Oneşti se deschide în Oneşti şi are o suprafaţă totală de 1170 mp. Magazinul JYSK Severin Crihala se deschide în Drobeta Turnu Severin, şi are o suprafaţă totală de 1190 mp.
JYSK este unul dintre cei mai importanţi retaileri de mobilă şi decoraţiuni interioare din Europa, cu afaceri anuale de peste 4 miliarde de euro. Grupul desfăşoară operaţiuni în 50 de ţări şi numără un total peste 23.000 de angajaţi şi peste 2700 de magazine. Deţinut de danezul Lars Larsen, JYSK a inaugurat primul magazin pe data de 2 aprilie 1979 în Danemarca, în oraşul Aarhus, al doilea cel mai mare din ţară. Cinci ani mai târziu, compania s-a extins dincolo de graniţele ţării odată cu deschiderea unui magazin în Germania.
JYSK a intrat pe piaţa din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Reţeaua numără în prezent 70 de magazine, în oraşe precum Bucureşti, Arad, Baia Mare, Craiova, Târgovişte, Constanţa, Cluj, Deva, Galaţi, Râmnicu Sărat, Sfântu Gheorghe, Oradea, Piteşti, Mediaş, Satu Mare, Vaslui, Suceava, Vălenii de Munte, Târgu-Mureş, Timişoara, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu, Bacău, Botoşani, Focşani, Medgidia, Giurgiu, Piatra Neamţ, Roman, Curtea de Argeş, Bistriţa, Hunedoara, Balş.
Leave a Reply