Administrarea de centre comerciale, noua tinta imobiliara

Tablou cu final de decembrie, cu cateva zile inaintea
Craciunului. Prima ninsoare puternica din sudul tarii intregeste
clasicul tablou de sarbatori, insa aduce si batai de cap pentru o
serie intreaga de oameni care isi desfasoara activitatea in domenii
precum transporturile sau distributia. “Da, ninge. Noi trebuie sa
ne asiguram insa ca nu e zapada in parcare”, spune Sergiu Istrate,
director general al Cegis Imobiliare, cel mai mare administrator
independent de spatii comerciale din tara.

Administrarea de spatii comerciale si de birouri a fost in 2009
un segment luat in calcul pentru extindere de catre aproape toate
companiile de consultanta imobiliara, dar si de cele specializate
in astfel de servicii si chiar de catre dezvoltatorii. Ultimii,
spre exemplu, au analizat posibilitatea internalizarii acestor
servicii, prin crearea unor departamente pentru administrarea
propriilor mall-uri sau galerii comerciale. Printre cei care au
facut acest pas s-au numarat BelRom (cu parcurile de retail din
Bacau si Focsani), Equest, cu centrul Vitantis sau proiectul Grand
Arena – ultimele doua din Bucuresti.

Pe de alta parte, companiile de consultanta imobiliara au luat
in calcul sa ofere astfel de servicii sau sa-si mareasca
portofoliul deja existent de cladiri administrate, pentru a
compensa scaderile suferite in segmentele de inchiriere a spatiilor
de birouri si retail sau in cele de tranzactii si rezidential.
Saptamana trecuta, DTZ Echinox a anuntat preluarea sub administrare
a Sibiu Shopping City si a Suceava Shopping City, proiecte “furate”
din curtea celor de Cushman & Wakefield Romania. “Cifra de
afaceri a departamentului de property management s-a dublat in 2009
fata de anul anterior si ne asteptam la acelasi nivel de crestere
si in 2010”, declara Oana Iliescu, co-managing director al DTZ
Echinox, companie care mai administreaza centrele Iris din
Bucuresti si Pitesti si doua cladiri de birouri. Intentia DTZ de
a-si creste veniturile din serviciile de administrare s-a vazut
inca de anul trecut, cand la conducerea departamentului a fost adus
un expat din Germania, Brigitte Schmitt.

Si alte companii de consultanta imobiliara au cochetat cu ideea;
spre exemplu, Bogdan Georgescu, managing partner al Colliers
International, liderul pietei de consultanta imobiliara, vorbea la
inceputul lui 2009 de posibilitatea infiintarii unui departament de
administrare a proprietatilor, decizie care nu a mai fost luata
pana la urma. “Pentru moment, din cauza stocului mic de centre
comerciale, nu cred ca aceasta afacere poate fi cu adevarat
profitabila in Romania”, considera Bogdan Georgescu.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *