N-a trecut mult de cand angajatii de la stat erau invidiati de
multi dintre cei din mediul privat. Aveau un program de lucru mai
putin extenuant decat in companii, uneori si salarii decente, dar
mai important e ca aveau un loc de munca sigur. Facultatile de
administratie publica, al caror rol principal era de a pregati
functionari care sa se inscrie mai apoi in institutiile statului,
au avut ani buni o concurenta acerba la examenele de admitere.
Avantajele de a lucra la stat expuse mai sus erau invocate si de
candidatii care, desi poate nu erau prea lamuriti ce inseamna munca
unui functionar public, isi doreau o astfel de cariera, in
defavoarea uneia in interiorul unei multinationale, spre
exemplu.
Anul trecut a aratat insa ca nu avem de-a face cu o categorie
invulnerabila, pentru ca din momentul cand statului a inceput sa-i
vina cu adevarat greu sa plateasca salariile, a aparut la orizont
cea mai simpla, dar si cea mai dureroasa masura – sa fie mai putine
salarii de platit. Mai putine salarii de platit, chiar daca asta
inseamna mai multi someri de sustinut.
Asa se face ca temuta cifra de 1 milion de someri, speculata
inca de anul trecut, este foarte aproape de a deveni realitate.
200.000 de someri dintr-un foc inseamna insa foarte mult. Pe de o
parte, inseamna 200.000 de oameni supusi unor presiuni financiare
si emotionale uriase, care incepand de la 1 februarie vor fi
nevoiti sa intre in vria gasirii unui nou loc de munca. Inseamna,
pe de alta parte, un minus de un miliard de euro la incasarile
bugetare, avand in vedere ca, potrivit calculelor realizate de
Ziarul Financiar, fiecare somer costa statul aproximativ 5.000 de
euro.
Pentru cei ce nu au inca prea multa experienta de munca, ceea ce
se intampla de un an incoace reprezinta o situatie dramatica si
fara precedent. Pentru cei cu mai multa experienta, nu inseamna
decat o reintoarcere la nivelul somajului de la mijlocul anilor
’90, cand timp de trei ani consecutivi (1993, 1994, 1995) numarul
celor fara un loc de munca a depasit un milion.
Leave a Reply