Peste 180 milioane de dolari sunt blocaţi după ce fondatorul celui mai mare exchange de criptomonede din Canada a decedat

Cel mai mare exchange de criptomonede din Canada nu mai are acces la milioane de dolari în monedă digitală după ce fondatorul a murit subit, potrivit BBC.

Quadriga a aplicat pentru protecţie în faţa creditorilor şi estimează că nu va mai putea accesa circa 180 milioane dolari sub formă de monede digitale.

Exchange-ul Quadriga nu a reuşit să îşi acceseze rezervele de criptomonede de când Gerald Cotten, fondatorul platformei, a murit în luna decembrie.

Cotten, care avea 30 de ani, era singurul ce deţinea cheile necesare pentru a accesa fondurile şi monedele.

În faţa Curţii Supreme din Noua Scoţie, văduva Jennifer Robertson a declarat că laptopul utilizat de Cotten pentru a gestiona businessul este criptat, iar ea nu ştie parola sau cheia de acces.

„În ciuda căutărilor repetate, nu am reuşit să găsesc codurile scrise nicăieri”, spune Jennifer Robertson.

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *