Medicul Dan Grigorescu prezintă, pe pagina sa de facebook, doi fluturaşi de salariu: unul al unei infirmiere cu cea mai mare vechime, din secţia pe care o conduce, Chirurgie Plastică, şi unul al unei infirmiere de la Spitalul Municipal Săcele, care are un salariu mai mare cu peste 50 la sută.
„Credeam că o astfel de analiză precum cea care urmează nu va mai fi posibilă după nebunia de exact acum un an legată de salarizarea din sistemul de spital public de stat. M-am înşelat. Şi încă amarnic! Iată datele <problemei>: Priviţi fluturaşul de salariu al infirmierei cu cea mai mare vechime din secţia clinică pe care o conduc (chirurgie plastică) dintr-un spital clinic judeţean de urgenţă. Salariu de bază cu astronomica valoare de 2.148 lei! Alăturat, cel al unei infirmiere debutante cu vechime zero dintr-un compartiment de medicină internă din Spitalul Municipal Săcele, jud. Braşov, unde este înscrisă ca salariu de bază suma de 3.266 lei. Adică un salariu de bază cu 52% mai mare!”, scrie doctorul.
Leave a Reply