Sute de angajaţi ai Google au protestat faţă de cazurile de hărţuire sexuală din companie

Protestele au avut loc joi, după ce, săptămâna trecută, Google a anunţat că au fost concediaţi 48 de angajaţi, inclusiv 13 directori, acuzaţi de hărţuire sexuală, în ultimii doi ani şi a subliniat că se adoptă măsuri din ce în ce mai stricte în ceea ce priveşte comportamentele nepotrivite.

Declaraţia a fost făcută în contextul în care publicaţia americană The New York Times a scris că unul dintre foştii şefi ai Google, creatorul sistemului de operare Android, Andy Rubin, a primit compensaţii financiare de 90 de milioane de dolari pentru a pleca din companie, după ce a fost acuzat de comportament nepotrivit. Publicaţia americană a mai scris că Google a acoperit şi alte acuzaţii de hărţuire sexuală.

Organizatorii protestului, numit Google Walkout for Real Change, au declarat, joi, că se aşteptau să li se alăture peste 1.500 de angajaţi din toată lumea. Ei le-au cerut lui Sundar Pichai, CEO Google, şi cofondatorului companiei Larry Page să pună capăt acestor cazuri de hărţuire şi abuzuri sexuale.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *