Scădere dramatică a încrederii românilor în Uniunea Europeană. Ce şanse ar avea acum un RoExit

La nivel european, 62% dintre cetăţeni consideră că apartenenţa la Uniunea Europeană este un lucru bun pentru ţara lor, procentajul reprezentând un nivel record în ultimii 25 de ani.

În ceea ce priveşte România, sondajul relevă o creştere uşoară faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Comparativ cu aprilie 2018, a fost înregistrată o scădere de zece procente.

Gradul de apreciere faţă de apartenenţa la Uniunea Europeană este de 68%, în creştere cu un procent faţă de aprilie 2018, când a fost realizat ultimul sondaj Eurobarometru.

La nivelul României, 64% dintre cetăţeni consideră că ţara lor a avut de beneficiat de pe urma apartenenţei la Uniunea Europeană, în scădere cu şapte procente faţă de luna aprilie.

“La nivel european, sprijinul faţă de Uniunea Europeană a crescut semnificativ după referendumul din Marea Britanie din 2016, lucru care sugerează o îngrijorare crescândă a europenilor privind impactul Brexitului şi o creştere a nivelului de conştientizare a beneficiilor apartenenţei la UE, datorat negocierilor dificile pentru ieşirea Marii Britanii din UE”, se menţionează în Eurobarometru.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *