Specia din genul Thesea a fost descoperită într-un mediu de recif ameninţat, aflat în lumină scăzută pe coasta Hannibal, la 60 de kilometri de Panama, de cercetători de la Smithsonian Tropical Research Institute din Panama (STRI) şi de la Centro de Investigación en Ciencias del Mar y Limnología (CIMAR) de la Universitatea Costa Rica.
Noua specie a fost numită Thesea dalioi, fiind stabilită prin compararea trăsăturilor fizice, precum grosimea ramurilor şi culoarea de un roşu aprins, cu singura altă specie din acest gen aflată în estul Pacificului, anume Thesea variabilis.
Zona face parte din Coiba National Park şi este un sit aflat în patrimoniul UNESCO, fiind o regiune de coastă cu o biodiversitate care abia recent a început să fie scoasă la iveală, scrie Science Daily.
„După doar două expediţii cu submersibile la adâncimi de 300 de metri, am identificat 17 specii de octocorali, inclusiv descoperirea şi descrierea a trei specii noi”, a precizat Hector M. Guzman, ecolog la STRI şi unul dintre autorii studiului.
Leave a Reply