Scene de groază pentru Christine Lagarde: Avionul şefei Fondului Monetar Internaţional a fost forţat să aterizeze de urgenţă în Argentina

Un zbor operat de American Airlines, în care se afla Christine Lagarde, managing director al Fondului Monetar Internaţional, a aterizat de urgenţă în Argentina, la scurt timp după ce a decolat din aeroportul Ezeiza din Buenos Aires, potrivit Reuters.

Publicaţiile locale Clarin şi La Nacion au raportat că zborul, ce trebuia să ajungă în Statele Unite, a experimentat o depresurizare a cabinei la 200 de kilometri nord de capitala Argentinei şi s-a întors în Ezeiza pentru a ateriza.

Lagarde s-a aflat în Argentina în weekend pentru întâlnirea miniştrilor de finanţe şi a preşedinţilor de bănci centrale din G20.

Un purtător de cuvânt al FMI nu a răspuns imediat agenţiei de ştiri Reuters pentru comentarii, însă nu a fost raportat niciun rănit în urma incidentului.

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *