Partida liderului mondial cu reprezentanta Chinei, Saisai Zheng (126 WTA) va începe pe Terenul 1 după terminarea meciului dintre Marin Cilic şi Guido Pella (Argentina, 82 ATP), întrerupt miercuri seară de ploaie la scorul de 6-3, 6-1, 3-4 (cu break cedat) în favoarea finalistului ediţiei 2017 a turneului londonez. Pe Terenul 1 se dă start-joc la ora 15:00, iar Simona Halep ar putea intra rapid în arenă, în jurul orei 15:30.
Duelul Halep – Zheng va fi urmat pe Terenul 1 de două meciuri de pe tabloul de simplu masculin: favoritul 5, Juan Martin del Potro îl înfruntă pe ibericul Feliciano Lopez (Spania, 70 ATP), iar jucătorul cotat cu şansa a patra la trofeu, Alexander Zverev (Germania), îl va avea ca adversar pe Taylor Fritz (SUA, 68 ATP).
3 repere ale zilei a 3-a la Wimbledon 2018. Ploaia a intervenit, Federer a fost mai mult ca perfect la serviciu, duel fabulos între giganţi şi o notă surprinzătoare pentru jocul unei rivale a Simonei Halep, care tocmai şi-a stabilit un record la Londra
Pe Terenul Central, de la ora 15:00 intră în acţiune numărul unu mondial din circuitul masculin, Rafael Nadal (Spania). pentru partida din turul doi contra lui Mihail Kukushkin (77 ATP, Kazahstan). Programul continuă cu partidele dintre Johanna Konta (Marea Britanie, cap de serie 22) – Dominica Cibulkova (Slovacia, 33 WTA) şi, respectiv, Kyle Edmund (Marea Britanie, cap de serie 21) – Bradley Klahn (Statele Unite, 168 ATP).
Leave a Reply