2009, anul in care banii au devenit mai scumpi

Bancile au fost primele care in toamna trecuta au apasat
puternic pedala de frana, blocand finantarea pentru economie, dupa
ce anii trecuti oferisera credite de miliarde de euro. Dupa cateva
luni, firmele, deja lovite de intarzierile cu care statul isi
platea facturile, au inceput sa se sufoce in lipsa finantarilor
pentru activitatile curente.

Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, nota recent ca
expunerea bruta a bancilor pe sectorul privat abia s-a mentinut la
nivelul din decembrie anul trecut, respectiv 192 de miliarde de lei
(45 de miliarde de euro) la sfarsitul lunii septembrie. Aceasta in
conditiile in care statistica in lei este influentata de
deprecierea cursului, iar intre timp unele banci au reinclus in
bilanturi credite pe care le exportasera anterior catre
bancile-mama.

Activitatea comerciala a bancherilor s-a redus practic anul
acesta la gestionarea portofoliului existent de clienti. Tot anul a
stat astfel sub semnul celor trei “R” – restructurare, reesalonare
sau refinantare a creditelor acordate.

Daca in 2009 bancherii au fost dispusi sa restructureze credite,
incercand sa castige timp alaturi de clientii lor, in 2010 se
anunta furtuna, pentru ca in multe cazuri se va trece la executarea
garantiilor din spatele creditelor neperformante. Calitatea
portofoliilor de credite, acordate dupa criterii relaxate in anii
trecuti, s-a deteriorat rapid incepand din toamna trecuta.
Provizioanele mari pentru acoperirea pierderilor, care au ajuns la
3 miliarde de euro la sfarsitul lui septembrie, au muscat puternic
din profitul bancilor. La sfarsitul primelor noua luni, profitul
cumulat al bancilor se ridica la 680 de milioane de lei (160 mil.
euro), de cinci ori mai mic decat in aceeasi perioada din 2008.

Inclusiv jucatori de top, precum Bancpost, Banca Transilvania
sau ING s-au vazut astfel nevoiti sa recurga la masuri drastice de
taiere de costuri, mergand de la trimiterea angajatilor in concediu
fara plata pana la inchiderea de unitati si disponibilizarea de
personal.

Daca nu au mai dat credite in mediul privat, bancile s-au
reorientat catre stat, care si-a triplat creditul contractat in
ultimul an. Cumpararea de titluri de stat a fost un debuseu facil,
care a permis plasarea lichiditatilor fara risc la dobanzi
consistente.

Cititi si:


Politica: Sub semnul alegerilor


Macroeconomie: Anul recesiunii


Asigurari si pensii: Fara pierderi


Bursa: Reteta banilor usori nu mai functioneaza


Consultanta: Anul paradoxurilor


Companiile energetice au pierdut din greutate


Petrol si carburanti: Minus 20%


Industrie: Fara cerere


Farma: Anul surprizelor neplacute


Industria alimentara: Consum redus


Agricultura: 2009, anul nefericirii


Retail si distributie: Comert cu surprize


Textile: Anul extremelor – unii s-au extins, altii au
inchis


Piata auto, victima crizei


Real estate: Chinul imobiliar


Media: Reducere la jumatate


Resurse umane: Anul concedierilor


Telecom: Un pic mai bine


Internet si IT: “A fost cel mai greu an”

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *