Oraşul din România în care vor circula autobuze electrice din această lună

Primăria Cluj-Napoca a anunţat încă de anul trecut că intenţionează să cumpere 30 de autobuze electrice, în valoare totală de 15 milioane de euro.

“Am semnat acordul cadru privind achiziţionarea a 30 de autobuze electrice. Primele 11 autobuze electrice vor fi livrate, potrivit contractului, în maxim 9 luni de la semnarea contractului subsecvent (cel târziu martie 2018). Banii pentru aceste 11 autobuze provin din fonduri elveţiene (85%) şi buget local (15%). Următoarele 19 autobuze urmează să fie achiziţionate din fonduri locale şi europene. Autobuzele au o capacitate de 78 de locuri, dotate cu wi-fi, camere video, aer condiţionat şi platformă joasă pentru persoane cu dizabilităţi”, spunea Boc în iulie 2017, potrivit monitorulcj.ro.

Autobuzele vor avea o autonomie de 105 kilometri, iar costul fiecăruia este de 500.000 de euro.

“Autobuzele au o garanţie de 5 ani, costurile de mentenanţă şi piese de schimb fiind asigurate de firma câştigătoare, Solaris. De asemenea, autobuzele au o autonomie de 105 km şi vor fi încărcate în 13 staţii lente şi rapide. Încărcarea lentă durează 6 ore, iar cea rapidă 10 minute. Preţul unui autobuz electric este de aproximativ 500.000 euro”, mai spunea Boc.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *