Potrivit cifrelor date publicităţii recent, PSD pierde abrupt electorat din bazinul propriu de votanţi, ajungând în prezent la o cotă de 34%. O surpriză vine şi din partea celor de la PNL care aproape i-au ajuns din urmă pe cei de la putere, 33% dintre participanţii la studiu declarând că, dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegeri, ar vota cu liberalii. Pe următoarea poziţie rămâne USR (12%), urmat de ALDE şi UDMR (ambele formaţiuni cu 5%), de independenţi (4%) şi PMP (3%), potrivit datelor Sociopol.
În ceea ce priveşte încrederea pe care o au românii în politicieni, pe primul loc se situează Raed Arafat (cu 62% din voturi dacă mâine ar fi organizate alegeri), iar preşedintele Klaus Iohannis se menţine în top, însă la o distanţă considerabilă (29%). Pe locul 3 în ceea ce priveşte încrederea pe care alegătorii o acordă politicienilor se află Gabriela Firea (28%), urmată de Laura Codruţa Kovesi (25%), Mugur Isărescu (20%) şi Dacian Cioloş (18%).
Leave a Reply