“In 3 ani estimam sa ajungem liderul pietei de peste din
Romania”, a declarat Marius Cliseru, directorul general al
companiei DeSee Distribution, firma romaneasca ce asigura
distributia produselor Deutsche See.
Piata pestelui din Romania este evaluata la cateva sute de
milioane de euro, iar 80% din pestele comercializat este congelat.
Compania intentioneaza sa comercializeze atat peste proaspat, cat
si congelat, dar si anumite specialitati de tipul “convenience
food”, adica mancare gata preparata.
“La anul intentionam sa ramanem in HoReCa in Bucuresti, dar
treptat ne vom extinde in peste 50 de locatii de 4 si 5 stele”, a
adaugat Cliseru, care a ocupat pana acum 2 luni functia de Head of
HoReCa in cadrul grupului Metro.
Deasemenea, compania de distributie DeSee are un parteneriat
strans cu Kaufland, iar pe masura ce retailerul va incepe sa
construiasca raioane de peste, vor intra si in retelele
comerciale.
Produsele Deutsche See se pot gasi momentan in magazinele
BioGood, o retea de comert specializata in vanzarea produselor
bio.
Consumul de peste in Romania se situeaza in jurul a 5 kg pe cap
de locuitor anual, in crestere de la 3 kg, acum 2 ani. Consumul
este pana la de 20 de ori mai mic comparativ cu tari cu traditie
din Europa, unde ajunge la 100 kg pe an pe cap de locuitor anual in
Portugalia, la 50 kg in Italia sau 40 kg in Germania.
Grupul german Deutsche See se afla prezent in Romania din 2007
prin reteaua de restaurante NordSee, cel mai mare lant cu specific
pescaresc din Europa. Momentan exista 3 restaurante, la care se va
mai adauga inca unul, in Piata Victoriei.
Leave a Reply