„Promisiuni am avut pana acum, toate guvernele au promis că vor rezolva aceste probleme. Aştept rezolvarea. (…) Eu am discutat cu premierul şi mi-a prezentat opţiunile domniei sale, dar aceste lucruri nu le voi anunţa eu, este treaba altora să facă aceste anunţuri. Eu cred că premierul e de bună credinţă şi doreşte să aibă o echipă performantă. Pe de altă parte, şi românii şi eu, la aproape un an de la câştigarea alegerilor, aşteptăm ca PSD să vină cu rezultate tangibile pentru românie. Şi dacă e nevoie de o remaniere pentru aşa ceva, atunci remaniere să fie. Aşteptăm cu mare interes rezultatele.
Orice criză politică are consecinţe în primul rând negative. Se vede foarte limpede că în economie a a apărut o nelinişte profundă, au fost anunţate noi şi noi şi noi măsuri în domeniul fiscal, este cazul să se liniştească lucrurile, să se reintre într-o zonă de predictibilitate, de stabilitate. Avem o creştere economică, ea se datorează, se ştie, în bună măsură consumului care este posibil şi datorat creşterilor salariale. Dar dacă vrem să avem în continuare o economie în creştere trebuie să trecem la măsuri sustenabile, care aduc stabilitate pe termen lung”, a spus Iohannis după evenimentul de la Craiova.
Şeful statului a fost întrebat ce se va întâmpla dacă se ajunge la demisia sau demiterea premierului Tudose şi dacă, într-un astfel de scenariu, va ajunge la concluzia că PSD nu mai este capabil să asigure conducerea executivă, iar răspunsul său a fost că, dacă se ajunge la aşa ceva, atunci se va gândi serios la acest aspect.
Leave a Reply