Nivelul atins astăzi de Robor este maximul ultimilor trei ani, un procent similar fiind înregistrat ultima dată în noiembrie 2014. Robor la 3 luni s-a menţinut peste pragul de 1% până în ianuarie 2016 şi a revenit peste el abia la mijlocul lunii septembrie din acest an.
Evoluţia ROBOR la trei luni s-a menţinut relativ constantă în ultimele zile, după ce urcase la un maxim de 1,8% marţea trecută. BNR a intervenit pe 3 octombrie, plasând 9,3 mld. lei în piaţă, iar în următoarele zile ROBOR a oscilat între 1,78% şi 1,79%.
Spre comparaţie, la începutul lunii septembrie ROBOR la trei luni era cotat la 0,92%, iar la începutul acestui an era de 0,87%.
În schimb, ROBOR la şase luni, care ajunsese marţea trecută la 1,89% şi a coborât apoi la 1,87%, şi-a reluat trendul ascendent săptămâna aceasta, urcând luni la 1,91%, poziţie pe care a rămas şi marţi, pentru a avansa miercuri la 1,92%.
Leave a Reply