Într-o discuţie de pe Reddit, intitulată “Ce ţi-a cerut angajatorul să ascunzi de clienţi?”, mai mulţi oameni care lucrau la renumitul fast food au dezvăluit că McDonald’s îi îndeamnă pe angajaţi să îi păcălească pe clienţi printr-o metodă simplă, care le permite să pună mai puţini cartofi prăjiţi în cutii.
“Am lucrat la McDonald’s şi ei m-au învăţat să strâng cartonul de cartofi prăjiţi în timp ce îl umpleam, în aşa fel încât să pară plin, dar de fapt nu era “, a scris un utilizator.
El a explicat că un singur client a observat vreodată acest truc: “A scos cartofii prăjiţi din cutie şi i-a pus înapoi. Cutia s-a umplut numai până la jumătate, aşa că a trebuit să-i dau mai mulţi cartofi prăjiţi”.
Utilizatorul acesta nu a fost singurul care a recunoscut trucul menţionat.
“Am urât întotdeauna această practică şi în principiu am refuzat să o fac”, a comentat o persoană.
“N-am fost concediat, dar unii clienţi mă întrebau când este tura mea pentru a primi porţia corectă de cartofii prăjiţi”, a conchis acesta.
O altă persoană care a intrat în discuţie a dezvăluit că făcea eforturi uriaşe pentru a umple paharele de suc şi a pune mai mult topping peste îngheţată.
Cu toate acestea, McDonald’s a respins acuzaţiile făcute de foştii angajaţi.
Leave a Reply