Premieră pe piaţa transferului de bani: MoneyGram si UniCredit Bank au lansat un serviciu prin care, indiferent dacă eşti sau nu client al bancii poţi trimite sau primi bani în ţară şi în lume

Clienţii MoneyGram posesori ai unui card de debit UniCredit Bank pot merge direct la un ATM sau (BNA) dispozitiv bancar multifuncţional Non Stop Banking pentru a ridica banii primiţi din străinătate. Clienţii care nu au card de debit UniCredit sau un cont bancar, pot merge într-o sucursală a băncii pentru a primi un cod de bare care poate fi utilizat la BNA timp de până la şase luni pentru toate tranzacţiile MoneyGram ulterioare.

Pentru a trimite bani, atât clienţii, cât şi non-clienţii se prezintă iniţial la o sucursală UniCredit Bank, pentru a se efectua procesul de cunoaştere a clientelei, şi pentru a preînrola beneficiarii cărora doresc să le trimită bani. Ulterior, efectuează tranzacţia la ATM sau BNA folosindu-şi cardul de debit sau un cod de bare obţinut în sucursală.

“Obiectivul nostru este să eficientizăm procesul de transfer al banilor, din momentul în care expeditorul intră în orice locaţie MoneyGram din întreaga lume şi până în momentul în care receptorul preia banii”, a declarat Radu Pojoga, Head of Key Partnerships Southern Europe MoneyGram International. 

Potrivit Băncii Mondiale*, peste 3,5 de miliarde de dolari au fost trimise în România în 2016. Aceasta reprezintă 1,7% din PIB-ul ţării. Peste 937 de milioane au fost trimise din Italia, 740 de milioane de dolari din Spania şi 422 de milioane de dolari din Germania. Valoarea medie a unui transfer internaţional de bani este de 330 USD.

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *