Primele condiţii pentru Marea Britanie, în toiul negocierilor pentru Brexit. Trei puncte esenţiale din rezoluţia Parlamentului European

În acelaşi timp, oficialii europeni au refuzat ca un viitor acord comercial cu Marea Britanie să fie negociat în paralel, discuţiile urmând să înceapă după ce Londra părăseşte oficial blocul comunitar. Un al treilea punct esenţial din rezoluţia Parlamentului European se referă la respectarea tuturor angajamentelor financiare asumate de Regatul Unit prin înţelegerile internaţionale, acest lucru însemnând şi că britanicii ar putea fi nevoiţi să plătească datoriile rămase şi după pierderea statutului de membru.

Reuniţi în şedinţă plenară la Strasbourg, eurodeputaţii au adoptat, cu 516 voturi pentru şi 133 împotrivă, o rezoluţie care stabileşte mai multe „linii roşii” care trebuie urmărite în cadrul negocierilor privind Brexit, scrie Le Figaro.

Cheia rezoluţiei votate miercuri în Parlamentul European se referă la asigurarea unui tratament corect pentru cetăţenii Uniunii Europene care trăiesc în Marea Britanie, dar şi pentru britanicii din UE, atrăgând atenţia că Marea Britanie rămâne un stat membru până la plecarea oficială, acest lucru presupunând drepturi şi obligaţii, inclusiv angajamente financiare care s-ar putea prelungi dincolo de data retragerii.

Concret, acest lucru înseamnă că Regatul Unit nu are dreptul să emită nicio acţiune legislativă prin care să încerce să limiteze libertatea de mişcare înainte de părăsirea blocului comunitar, dat şi că trebuie menţinute principiile de bază ale pieţei unice, referitoare la libera circulaţie a bunurilor, capitalurilor, serviciilor şi oamenilor. Mai mult, acordul referitor la viitoarea relaţie pe care Marea Britanie o va menţine cu Uniunea va putea fi încheiat doar după ce Regatul îşi pierde calitatea de membru de facto al UE. 

Citeşte continuarea pe www.gandul.info

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *