“Afacerea noastră de distribuţie şi-a îmbunătăţit poziţia sa competitivă cu 0,8 puncte procentuale, până la 43,2%. Pe parcursul 2016, am semnat sau reînnoit acorduri de conţinut cu 46 de companii aeriene, inclusiv actori cheie din industrie, cum ar fi easyJet, Emirates şi Latam Airlines Group. Creşterea veniturilor a fost, de asemenea, susţinută de interesul continuu al clienţilor noştri pentru soluţiile noastre. KAYAK, motor de căutare de călătorie, lider la nivel global, a implementat Amadeus Master Pricer cu tehnologia Instant Search. ” a continuat Luis Maroto, preşedinte şi CEO al Amadeus.”
“Având în vedere tendinţa pozitivă a noilor contracte, suntem siguri că Amadeus va avea o performanţă financiară solidă şi în 2017, susţinută de o redresare moderată a creşterii economice la nivel mondial aşa cum a preconizat de FMI”. a concluzionat Luis Maroto.
Grupul Amadeus are în jur de 13.000 de angajaţi la nivel global, în sediile centrale din Madrid (sediul central corporativ), Nisa (dezvoltare) şi Erding (operaţiuni), precum şi în cele 71 de reprezentanţe Amadeus la nivel global.
Leave a Reply