Chiar dacă Gazprom, compania rusească de export de gaze, ar închide conducta din nou, ar trebui să existe suficient gaz pentru a continua, mulţumită planurilor gândite în această perioadă, declară comisarul european pe probleme de energie, Andris Piebalgs. Aceste planuri se aplică chiar şi pentru ţările vulnerabile din afara UE, ca cele din Balcani, adaugă oficialul.
Totuşi, analiştii susţin că rămân întrebări profunde legate de iarna viitoare referitoare la capacitatea Europei de a putea garanta resurse stabile şi îndestulătoare de gaze naturale din Rusia, principalul său furnizor. Unele iniţitive au fost deja avansate, însă oficialii afirmă că multe dintre ele sunt de ani buni repsinse, iar analiştii cred că unele sunt imposibil de realizat din cauza sensibilităţilor politice în ceea ce priveşte controlul resurselor energetice. Piebalgs a fost nevoit să recunoască faptul că îi este imposibil să interzică oprirea gazelor, mai ales dacă discuţiile dintre Rusia şi Ucraina, de la Bruxelles, din această vară, ajung în pragul colapsului.
Până de curând, gazele naturale erau o resursă relativ abundentă în Europa, însă resursele din Marea Nordului se epuizează rapid. Potrivit NYTimes, în timp ce Norvegia încă produce 15% din necesarul UE, Rusia alimentează deja cu 25%, iar contribuţia sa la piaţa europeană este aşteptată să crească drastic, ţinând cont de tendinţele curente care adâncesc nevoia de gaz rusesc a blocului european. Nabucco ar putea fi soluţia prin preluarea gazului non-rusesc din jurul Mării Caspice, având în plus avantajul evitării Ucrainei.
Mai multe puteţi citi în NYTimes: www.nytimes.com.
Leave a Reply