Poliţia Română a publicat pe pagina oficială de Facebook un mesaj privind respectarea regulilor de circulaţie în timpul jocului proaspăt lansat, Pokemon Go, având în vedere accidentele care s-au petrecut în alte ţări din cauza neatenţiei celor care şi-au instalat aplicaţia pe telefonul mobil.
“Puteţi găsi Pokemonii respectând în acelaşi timp regulile de circulaţie şi protejându-vă pe dumneavoastră şi pe cei din jur!”, face apel Poliţia Română prin acest text şi o imagine, făcând referire la faptul că pietonii ar trebui să traverseze cu grijă, fără a privi ecranul telefonului, la fel ca şi cei aflaţi la volan, în trafic.

Publicată pe contul de Facebook, luni, 18 iulie, la ora 17:51, imaginea a fost deja distribuită de aproximativ 3.000 de ori şi a primit peste 5.600 de like-uri.
Conform informaţiilor externe, au avut loc mai multe accidente din cauza neatenţiei celor care se jucau prin această aplicaţie care îmbină realitatea cu virtualul.
Leave a Reply