Tag: accidente

  • Boeing va plati câte 144.500 de dolari familiilor victimelor din accidentele avioanelor 737 MAX

    Banii provin dintr-un fond de asistenţă de 50 milioane de dolari, anunţat de companie în iulie.

    Fondul, supravegheat de avocaţii de la Washington, Ken Feinberg şi Camille S. Biros, a început să accepte cereri, care trebuie depuse înainte de anul 2020.

    CEO-ul companiei, Dennis Muilenburg, a susţinut, într-o declaraţie, că Beoing continuă să-şi exprime „cele mai profunde simpatii” familiilor şi persoanelor dragi ale victimelor accidentelor. „Deschiderea acestui fond este un pas important în eforturile noastre de a ajuta familiile afectate”, a spus el.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jumătate din accidentele rutiere din Capitală, din cauza pietonilor. Cei mai mulţi au peste 60 ani

    Pe parcursul anului 2018, în Capitală au fost înregistrate 569 de accidente grave soldate cu 58 de morţi, 521 de răniţi grav şi 109 răniţi uşor. Principalele cauze care au condus la producerea evenimentelor rutiere au fost traversare neregulamentară, neacordarea priorităţii pietonilor, dar şi neacordarea priorităţii altor maşini.

    În jumătate din totalul accidentelor produse anul trecut pe raza municipiului Bucureşti au fost implicaţi pietoni.

    “În anul 2018 au fost înregistrate 342 accidente rutiere grave în care au fost implicaţi pietoni, în urma lor 40 de persoane au decedat, 306 au fost rănite grav şi 10 rănite uşor. 176 accidente rutiere grave s-au produs produse din vina pietonilor. În urma acestora 29 persoane au decedat, 147 au fost rănite grav şi două persoane rănite uşor”, se arată într-un răspuns al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) la o solicitare a agenţiei de presă MEDIAFAX.

    Conform datelor statistice, cele mai multe accidente grave de circulaţie produse din vina pietonilor au fost înregistrate în categoria de vârstă 61-100 de ani.

    Cifrele sunt: între 0-30 ani – 29 accidente rutiere grave, 2 persoane decedate, 27 răniţi grav, 1 rănit uşor. Între 31-60 ani – 53 accidente rutiere grave, 4 persoane decedate, 49 răniţi grav, 1 rănit uşor. Între 61-100 ani – 94 accidente rutiere grave, 23 persoane decedate, 71 răniti grav (53% din totalul accidentelor rutiere grave produse din vina pietonilor).

    Poliţiştii Brigăzii rutiere din cadrul Poliţiei Capitalei au aplicat anul trecut, pentru indisciplina pietonală 2.8427 de sancţiuni contravenţionale dintre care 4.990 de amenzi, diferenţa constând în avertismente.

    Numărul de accidente grave s-a menţinut pe un trend ascendent şi în prima jumătate a acestui an. În primele şase luni din 2019, au fost înregistrate la nivelul Capitalei 300 de accidente rutiere grave soldate cu 24 de persoane decedate, 289 rănite grav şi 66 rănite uşor. Pe primele trei poziţii în clasamentul cauzelor care au condus la producerea accidentelor s-au menţinut traversarea neregulamentară, neacordarea priorităţii pietoni şi neacordarea priorităţii vehiculelor.

    Jumătate dintre evenimentele rutiere au avut drept numitor comun pietonii, se arată în răspunsul Poliţiei Capitalei: “au fost înregistrate 152 accidente rutiere grave în care au fost implicaţi pietoni. 13 persoane decedate, 142 rănite grav, 13 rănite uşor. 82 accidente rutiere grave s-au produs din vina pietonilor. În urma acestora, 10 persoane au decedat, 73 au fost rănite grav, o persoană a fost rănită uşor”.

    În cele mai multe dintre accidentele grave datorate pietonilor au fost implicaţi bătrânii.

    “Între 0-30 ani – 23 accidente rutiere grave, o persoană decedată, 22 răniţi grav, un rănit uşor. În categoria 31-60 ani – 18 accidente rutiere grave, o persoană decedată, 17 răniţi grav. Între 61-100 ani – 41 accidente rutiere grave, 8 persoane decedate, 34 răniţi grav (50% din totalul accidentelor rutiere grave produse din vina pietonilor)”, se arată în răspunsul DGPMB la solicitarea MEDIAFAX.

    De la începutul anului 2019 şi până în prezent, poliţiştii Brigăzii Rutiere au aplicat pietonilor 10.318 sancţiuni contravenţionale dintre care 1.384 de amenzi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai responsabile companii din România: Holcim România – Drum Sigur / ABCdar Rutier

    Motivaţie
    Anual, la nivel mondial, accidentele rutiere fac peste 1,3 milioane de victime, accidentele fiind principala cauză a decesului pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
    În ceea ce priveşte România, ţara ocupă primul loc la nivelul UE ca număr al deceselor în traficul rutier. În consecinţă, pentru a adresa acest risc real, grupul LafargeHolcim a decis să prioritizeze promovarea siguranţei rutiere, derulând diverse iniţiative educaţionale. Grupul, din care Holcim România face parte, include aceste campanii şi acţiuni în strategia de responsabilitate socială a companiei, denumită Planul 2030.
    Sub categoria Oameni şi comunităţi, compania şi-a asumat misiunea „Zero accidente în muncă”, prin care pune securitatea şi sănătatea în muncă în centrul acţiunilor Holcim România atât în cadrul companiei, cât şi în comunităţile în care activează.

    Descrierea proiectului
    Campania educaţională anuală Drum Sigur – ABCdar Rutier 2017-2018 s-a derulat în parteneriat cu Junior Achievement (JA) România şi a avut ca scop ajutarea elevilor din ciclul primar să înţeleagă regulile de circulaţie şi modul în care pot preveni accidentele rutiere. Astfel, elevii învaţă de la o vârstă fragedă ce înseamnă deplasarea sigură pe drumurile publice, respectarea regulilor de circulaţie şi adoptarea unei atitudini preventive, prin activităţi practice şi jocuri interactive, derulate sub îndrumarea învăţătorilor, a poliţiştilor rutieri şi a consultanţilor voluntari ai companiei Holcim România.
    Campania Drum Sigur – ABCdar Rutier este dezvoltată pe baza programei de educaţie rutieră elaborate în 2015 de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, susţinând Strategia Naţională pentru Siguranţa Rutieră 2016-2020.
    La ediţia 2017-2018, 20 de reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere au participat la activităţi la clasă derulate sub umbrela programului ABCdar Rutier. Junior Achievement România este ONG-ul partener, alături de care Holcim România a dezvoltat curricula şi materialele de informare şi care se ocupă de implementarea, supervizarea şi raportarea în ceea ce priveşte proiectul ABCdar Rutier.
    Pentru creşterea nivelului cunoştinţelor în această direcţie, proiectul a cuprins 6 activităţi derulate la clasă în perioada februarie – mai, dintre care 3 au fost susţinute de voluntarii de la Holcim România, iar celelalte 3 de profesorul clasei. Prin activităţi teoretice şi practice, cei mici au învăţat despre prevenire, siguranţa la locul de joacă, exemple bune şi rele de circulaţie.

    Rezultate
    La campania educaţională anuală Drum Sigur – ABCdar Rutier 2017 – 2018 au participat 735 de elevi, 36 de profesori şi 34 de voluntari de la Holcim România, care împreună au acumulat 285 de ore de voluntariat. În urma cursurilor teoretice, a filmelor educaţionale şi a voluntariatului din partea angajaţilor Holcim şi a Poliţiei Rutiere, schimbări importante au putut fi identificate privind abilitatea de a recunoaşte şi de a explica importanţa purtării hainelor reflectorizante şi a altor echipamente de protecţie (în funcţie de activitate), recunoaşterea semnelor de circulaţie, recunoaşterea zonelor periculoase din preajma autobuzului sau a maşinii, diversificarea exemplelor pe care copiii le pot oferi privind regulile de siguranţă rutieră etc.

    Interval implementare
    2017 – 2018

    Investiţia în proiect peste 17.000 euro
    (pentru ediţia 2017-2018)

  • Ninsoarea face ravagii în Bucureşti: Accidente pe bandă RUALNTĂ în numai câteva ore. Brigada Rutieră ia măsuri DRASTICE

    Traficul rutier a fost deviat sau restricţionat parţial pe Şos. Pantelimon – Cora, Şos. Panduri – Str. Dr. Bagdasar, Drumul Taberei – Str. Braşov, Drumul Taberei – Str. Sibiu, Drumul Taberei – Str. Romancierilor şi Bd. Dimitrie Cantemir între Str. Drumea Rădulescu şi Str. Lânăriei. Totodată, poliţişti rutieri au restricţionat circulaţia şi pe Spl.Independenţei unde au fost instalate mai multe puncte de lucru şi pe arterele Sos. Virtuţii – zona Lukoil, Splaiul Unirii – Şos. Mihai Bravu, Statuie Kogălniceanu (bretea), Şos. Petricani intersecţie cu Str. Fabrica de Glucoza, Calea Văcăreşti nr. 356-358, banda I de circulaţie – doar pe timpul nopţii, în weekenduri şi în timpul vacanţei şi pe Str. Dezrobirii, sensul de mers dinspre Str. Roşia Montană către Bd. Uverturii.

    Şoferii vor trebui să evite şi zona străzilor Gheorghe Manu, Fabrica de Glucoză, unde au loc lucrări de supralărgire.
     
  • Primul oraş din Romnia care ia o măsura specială pe drumul cu cele mai multe accidente mortale

    Măsura suplimentară a fost aplicată pe drumul cu cele mai multe accidente mortale din oraş, strada General Dăscălescu, transmite Ziar Piatra Neamţ.

    „Pentru a avea o imagine clară asupra deciziei de a monta aceste semafoare, vă prezint statistica accidentelor cu victimă din 2008 până în prezent, pe acest sector de drum: 59 persoane rănite uşor, 36 rănite grav şi 9 persoane decedate.

    Era mai mult decât necesar să intervenim cu această măsură care să ducă la reducerea vitezei şi mărirea siguranţei în trafic. Semafoarele sunt montate în două locaţii în care pietonii întâmpinau probleme în traversare, în dreptul Şcolii Dimitrie Leonida”, a precizat consilierul local Romel Bîrjoveanu pentru sursa citată.

  • Tehnologia care ”poate vedea prin clădiri” şi ar contribui la reducerea accidentelor auto

    Mai simplu spus, inginerii de la Honda Research & Development Americas au dezvoltat tehnologie capabilă să vadă prin şi în jurul clădirilor; iar pe măsură ce capacităţile acestei tehnologii cresc şi riscurile unui accident se diminuează, relatează Tech Xplore.
     
    De asemenea, au dezvoltat şi tehnologie de „intersecţie inteligentă”, care ajută vehiculele conectate să recunoască faptul că există maşini care se apropie sau pietoni ascunşi după clădiri sau alte maşini care se pregătesc să traverseze.
     
    Circa 20% dintre cele aproape 35.000 de decese cauzate de accidente din trafic din SUA din fiecare an au loc în intersecţii”, au precizat cei de la Honda Research & Development Americas într-o declaraţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Carnagiu după ce o autocisternă a EXPLODAT: Cel puţin 50 de morţi şi 100 de răniţi

    Atou Matubuana Nkuluki, adjunctul guvernatorului provinciei Kongo central, a declarat că accidentul s-a produs în zona satului Mbuta, la aproximativ 130 de kilometri de capitala ţării, Kinshasa. Oficialul a precizat că mulţi răniţi au suferit arsuri de gradul al doilea.

    Infrastructura rutieră din această ţară este într-o stare foarte proastă, astfel că accidentele sunt relativ frecvente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România, ţara cu CELE MAI PERICULOASE condiţii de muncă din UE. Suntem în TOPUL NEGRU al accidentelor de muncă mortale

    ”Cred că este momentul ca statul român să vină cu soluţii concrete pentru încurajarea politicilor active în Sănătatea şi Securitatea Muncii (SSM) deoarece suntem, încă, departe de o cultură a protecţiei angajatului, realitate confirmată de cifre. Legislaţia pune accent în acest moment mai mult pe producţia de hârtii şi mai puţin pe acţiuni consistente de prevenţie. Pentru o frmă cu 2-3 angajaţi, completarea fişelor nu este o problemă relevantă, dar pentru angajatorii care au 5.000 de angajaţi, devine o problemă reală”, apreciază consultanţii Eurofin.

    Impactul financiar minim asupra economiei din cauza accidentelor de muncă este de 11,5 milioane de euro (52 de milioane de lei), care se multiplică de 9 ori, dacă în calcul intră tratamentul medical, întârzierile de producţie sau recrutarea şi formarea de salariaţi noi, arată studiul.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Câte rable PERICULOASE a descoperit RAR în urma unui control amănunţit. Cele mai multe probleme, descoperite la punţi, jante şi suspensie

    „Aproape 1700 de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii RAR, în prima jumătate a acestui an prezentau pericol iminent de accidente. Registrul Auto Român a verificat din punct de vedere tehnic în trafic, în primele 6 luni ale lui 2018, 33.726 de vehicule, la nivelul întregii ţări, iar în urma controalelor s-a constatat că aproape jumătate dintre acestea erau neconforme”, spune RAR.

    RAR precizează că cele mai multe probleme au fost descoperite la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punţi, jante, anvelope şi suspensie, vizibilitate precum şi la sistemele de frânare şi direcţie.

    „La nivel national, aproximativ una din 10 maşini trase pe dreapta de poliţie şi verificate de RAR poluau peste limita legală admisă. În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în primul semestru al lui 2018 au fost aplicate peste 11 mii de amenzi contravenţionale, au fost retrase 8.480 de certificate de înmatriculare şi reţinute 258 de permise de conducere”, precizează sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info