Motivele ascunse pentru care Germania este atât de generoasă cu refugiaţii

Guvernul federal german a pus pe masă 6 miliarde de euro pentru găzduirea refugia­ţilor. Cancelaria are mai multe motive pentru a fi generoasă, unele evidente, altele mai puţin. 
 
Vedeţi AICI Motivele ASCUNSE pentru care Germania este atât de generoasă cu refugiaţii 
 
Generozitatea germană faţă de refugiaţi nu se dezminte. La o reuniune de criză la care au participat cele trei partide de coaliţie (conservatoarea Uniune Creştin-Democrată, bavareza Uniune Creştin-Socială şi Partidul Social Democrat), guvernul federal a anunţat că pune la dispoziţia landurilor, pentru 2016, 3 miliarde de euro pentru gestionarea fluxului masiv de refugiaţi din Orientul Mijlociu şi că alocă încă 3 miliarde de euro pentru sine.

Un plan de 6 miliarde de euro nu este deloc nesemnificativ deoarece reprezintă aproape 60% din cheltuielile suplimentare prevăzute iniţial pentru bugetul federal pe 2016. Această criză a refugiaţilor devine astfel principala forţă care face ca Germania să cheltuiască mai mult. Iar aceasta este o veste bună pentru întreaga Europă, chiar dacă sumele puse pe masă nu vor avea un impact macroeconomic de amploare.

Regele micilor a intrat în FALIMENT



 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *