Deputaţii din Comisia juridică au avizat favorabil solicitarea DNA de reţinere şi arestare a deputatului PSD Mădălin Voicu, decizia fiind luată cu majoritate de voturi.
Pentru reţinerea deputatului PSD Mădălin Voicu s-au pronunţat 10 membri ai Comisiei juridice, în timp ce 9 au fost “împotrivă”. De asemenea, pentru solicitarea de arestare au votat tot 10 deputaţi, iar 8 “împotrivă”, a precizat vicepreşedintele Comisiei Juridice Ciprian Nica.
La ieşirea din sala de şedinţă, Mădălin Voicu a afirmat că avocaţii săi l-au sfătuit să nu facă declaraţii.
Votul a fost secret, iar avizul comisiei juridice este consultativ, decizia finală aparţinând plenului.
Deputaţii din Comisia juridică urmează să voteze şi cererea de reţinere şi arestare a deputatului Nicolae Păun.
Săptămâna trecută, după ce şi-a studiat dosarul, Mădălin Voicu a declarat că este nevinovat, în timp ce Nicolae Păun a preferat să folosească uşa din spate a sălii de şedinţă pentru a evita să răspundă întrebărilor ziariştilor.
Leave a Reply