Tag: membri

  • Parlamentul european a votat miercuri în favoarea noii Comisii Europene

    Potrivit comunicatului, 461 de membrii ai Parlamentuluu European au votat pentru noua Comisie, iar 157 de votat împotrivă, în timp ce alţi 89 s-au abţinut.

    Votul în plen reprezintă încheierea unui lung proces de examinare a noii echipe de comisari de către Parlament.âUrsula von der Leyen a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene în luna iulie.

    La data de 21 noiembrie, liderii grupurilor politice şi preşedintele Parlamentului, David Sassoli, au fost de acord că procesul de examinare este comple, iar Parlamentul European este pregătit să voteze.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Locul inedit în care vă puteţi refugia când nu vreţi să mai daţi ochii cu restul familiei

    Cine are şopron îl transformă, cine nu, poate să-şi cumpere unul de-a gata care să se potrivească activităţilor care urmează să se desfăşoare în el. Şopronul poate fi amenajat cât de luxos se doreşte şi proiectat de un arhitect sau birou de arhitectură. Se pot şi refolosi o parte din materialele recuperate de la şopronul vechi din grădină împreună cu unele noi la construcţia celui modern. Astfel de construcţie oferă suficientă izolare cât să le permită utilizatorilor să le folosească drept spaţiu de lucru, în timp ce alţii aleg să le folosească drept loc în care să lucreze la punerea în practică a viselor de scriitori, drept atelier de pictură sau muzică ori chiar minisală de fitness. Diverse şoproane sunt echipate chiar şi cu chicinetă şi duş, pentru ca ocupanţii lor să nu mai trebuiască să dea o fugă până în casă când vor să ia masa sau să se spele. Ca arhitectură, unele şoproane păstrează linia tradiţională, în timp ce altele seamănă cu clădirile moderne; indiferent de design, amenajarea unui astfel de spaţiu costă câteva zeci de mii de euro.

  • Povestea celui mai corupt director. A angajat în companie 250 de membri de familie şi a reuşit să falimenteze o bancă

    Succesele trecute – oricât de mari au fost – nu sunt  niciodată o garanţie a succesului continuu. Mai mult decât atât, succesele mari pot reprezenta uneori un semnal pentru eşec. Experienţa lui Ricardo Espirito Santo Silva Salgado, CEO-ul băncii Banco Espirito (BES) reprezintă un exemplu în acest sens, potrivit unui clasament realizat de BBC, în care a primit titlul de “cel mai groaznic CEO”.

    Executivul este capul unor entităţi care controlau cea mai mare bancă din Portugalia, pe care a reuşit să o aducă la faliment. În 2014, banca a înregistrat pierderi de 3,6 miliarde de euro. Guvernul a fost forţat astfel să facă o injecţie de capital de 4,9 miliarde de euro şi o restructurare în care Salvado şi alţi investitori au fost lăsaţi deoparte.

    BES a fost deţinută parţial de Espirito Santo Internaţional (ESI), o corporaţie de familie alcătuită din zeci de afaceri care se bazau pe profiturile băncii pentru finanţarea de start-up-uri şi generarea de capital circulant. Odată cu criza financiară, abilitatea băncii de a genera cash a încetinit, forţându-l pe Salgado să instituie o varietate de aranjamente complexe de acordare de împrumuturi pentru a-şi menţine imperiul.

    Rioforte, compania care controlează afacerile familiei, a acumulat o datorie de 2,9 miliarde de euro. Bunurile neauditate ale companiei ajunseseră la 30 iunie 2014 la aproximativ 173,3 milioane de euro, potrivit rapoartelor, iar compania a intrat în faliment în octombrie anul trecut.

    Salgado angajase 250 de membri de familie în poziţii de management şi leadership. Toţi au trăit  au trăit ca regii pe proprietăţi uriaşe, fără să se sinchisească să supravegheze activităţiile băncii, chiar şi la un nivel superficial.

    Există o serie de investigaţii în curs care planează asupra lui Salgado, care a fost forţat să renunţe la conducerea băncii pe 14 iulie, fiind suspectat de fraudă. Salgado învinuieşte Banca Portugaliei pentru că a forţat intrarea în faliment a băncii” şi pretinde că familia nu şi-a însuşit “un singur penny”.

    Într-o audiere la Parlament în luna decembrie, Salgado a învinuit un contabil pentru ascunderea datoriilor, dar CEO-ul Semapa, o companie căreia ESI a încercat să îi vândă obligaţiuni a declarat aceleiaşi comisii că “nimic nu a fost făcut fără ca Salgado să ştie”.

     

  • Un alt lider din ţară îi susţine pe membrii ALDE nominalizaţi pentru portofoliile vacante. Ce se întâmplă în fililalele ALDE

    Preşedintele ALDE Gorj, Ion Iordache, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, de principiu, nu este de acord ca membrii ALDE nominalizaţi pentru portofoliile vacante să fie excluşi din partid, „pentru că au fost deciziile pe care le-au luat ei, în concordanţă cu ce stabiliseră şi ce promiseseră electoratului lor”.

    Potrivit liderului ALDE din Gorj, deciziile luate, în ultima perioadă, de către partid, au fost luate de către un grup destul de restrâns: „Nu mă refer neapărat la retragere, că nu asta este marea problemă a oamenilor din ALDE, marea problemă este ce au făcut cu Pro România fără să consulte liderii locali, preşedinţii de organizaţii. Pe mine nu m-au întrebat şi eu oricum am fost cred că primul care a vorbit public că trebuie să ieşim de la guvernare, dar nu se face aşa. Adică şi-au bătut joc de cariera lor, de ce vorbiseră cu oamenii. La nivelul conducerii nu mai există o echipă care să ţină legătura cu teritoriul. Sunt ei şi atât. Atunci ar trebui şi ceilalţi lideri locali să-şi facă fiecare pentru el, să-şi asigure viitorul în politică, sunt unii dintre ei care doar asta fac şi asta au făcut dintotdeauna, oamenii nu au altceva şi poate pentru orgoliile sau nu ştiu ce fel de înţelegeri între nişte lideri să arunce pe ceilalţi la coşul de gunoi”.

    Ion Iordache spune că susţine cele trei nominalizări, chiar dacă nu îi cunoaşte personal pe cei trei: „Nu am vorbit niciodată cu dumnealor, pe domnul Cupă îl cunosc destul de bine şi cu siguranţă, mai ales că este apropiat de zona noastră, a fost şi parlamentar de Gorj, este acum preşedinte la Dolj, ne-am înţeles dintotdeauna destul de bine, ar fi potrivit. Are şi o experienţă, un CV în spate, a fost ani de zile director la Finanţe la Gorj. Nu ai ce să spui. Îi susţin”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Trei membri ALDE, în negocieri individuale pentru a intra în Guvernul Dăncilă. Planul PSD de a evita restructuarea – surse

    Prin urmare, deputaţi ALDE Ştefan-Alexandru Băişanu şi Marian Cuşca ar fi în cărţi pentru Ministerul Energiei, respectiv Ministerul Mediul, iar senatorul ALDE Ionuţ Sibinescu – ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, potrivit surselor citate.

    În cazul în care cei trei acceptă portofoliile, atunci nu ar mai fi necesară restructurarea Guvernului în Parlament, au explicat sursele menţionate.

    ALDE a luat o decizie de a exclude pe oricine acceptă funcţii în Guvern şi Palament sau este sprijinit de un alt partid politic pentru funcţii.

    În acest context, liderul grupului senatorilor ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, miercuri în plen, că Teodor Meleşcanu îşi pierde calitatea de membru ALDE şi membru în grupul senatorial, după ce a fsot ales la şefia Senatului, cu sprijinul PSD.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dăncilă, „sigură” la Guvernare, face bilanţul „imigranţilor” de la ALDE: Mulţi secretari de stat şi colegi au rămas alături de PSD

    „În teritoriu, dar şi la nivel guvernamental avem secretari de stat de la ALDE. În teritoriu avem mulţi colegi de la ALDE care nu au vrut să îşi dea demisia şi care vor să stea alături de PSD. Avem doi secretari de stat care m-au contactat imediat, unul de la Apărare, unul de la MAE care au spus că ei nu vor să iasă din guvernare pentru că drumul lor li se pare corect alături de PSD”, a declarat Viorica Dăncilă, la Hunedoara.

    Premierul a afirmat că nu le-a cerut membrilor ALDE care au rămas la guvernare să intre în PSD.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Simona Cristina Ciubuc, demand & supply planning business partner Nescafé South East Market (Nestlé România)

    Simona Cristina Ciubuc este demand & supply planning business partner în cadrul Nescafé South East Market, rol din care coordonează o echipă formată din opt persoane. Ea consideră că momentul în care a preluat coordonarea echipei de demand & supply planning, în urmă cu aproximativ cinci ani, reprezintă cea mai mare reuşită profesională a ei.

    Ciubuc spune că un moment de cotitura în cariera sa a fost în anul 2006, când, după absolvirea Facultăţii de Finanţe-Bănci, specializarea Burse de Valori, din cadrul Academiei de Studii Economice,  a avut de ales între revenirea în Piteşti, oraşul unde a crescut, şi continuarea jobului pe care îl avea în Bucureşti. A ales cea de-a doua variantă „datorită oportunităţilor pe care le oferă, nu numai în plan profesional, dar şi în cel personal”, spune ea. 

    Un al doilea pas important a fost decizia de a abandona domeniul automotive şi de a începe un proiect în logistică şi demand forecasting (prognozare a cererii – n.red.) „Acesta a fost şi pasul care, ulterior, m-a adus la Nestlé România.” Spune că deopotrivă cel mai greu, dar şi cel mai frumos moment din parcursul său profesional a fost începutul în cadrul companiei Nestlé. „Am avut nevoie de cunoştinţe suplimentare. A fost o perioadă extrem de solicitantă, dar tot atât de frumoasă. De-a lungul timpului am descoperit şi alte dimensiuni ale profesiei mele. Am învăţat să ascult, să creez legături între oameni şi să fiu deschisă. Toţi avem nevoie de aliaţi şi de parteneri.” 

  • Crimele de la Caracal: Iohannis, Dăncilă şi membri ai Guvernului, analizează cazul în şedinţa CSAT

    Şeful statului a declarat duminică că va fi o discuţie foarte serioasă asupra aspectelor legate de cazul din Olt, precizând că Guvernul ar trebui să analizeze dacă nu cumva este autorul moral al tragediei.

    „Nu mă voi pronunţa pe detaliile acestui caz până la finalizarea anchetei şi a rapoartelor pe care le vom discuta, în mod foarte serios, în CSAT. În mod normal, însă, nu ar fi trebuit să ajungem să discutăm un asemenea caz în CSAT. Şi resping abordarea politicianistă propusă de Guvernul României, care ar trebui să se gândească dacă nu cumva este autorul moral al acestei tragedii”, a afirmat Klaus Iohannis.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • De ce au renunţat la costume pentru tricouri câţiva dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din România şi ce au descoperit ei în mijlocul naturii, departe de birourile lor

    În sailing, la fel ca în business, este important să oferi siguranţă, să comunici bine şi, mai ales, să fii un bun coleg. Pe barcă nu ai timp să iei lucrurile personal, nu există competiţie între membrii echipei, toţi lucrează ca unul, iar factorii externi trebuie „îmblânziţi” cu măiestrie.  Mai mult decât atât, se spune că atunci când eşti pe barcă, te simţi şi arăţi cine eşti tu cu adevărat. Cel puţin aşa ne-au spus pasionaţii de sailing pe care i-am întâlnit la Marina Life Harbour, înainte de Regata Ziarului Financiar, parte din Cupa României Alpha Bank 2019.

    Sute de oameni de afaceri, antreprenori sau din mediul corporate au înlocuit, în weekendul 5-7 iulie, costumele de business cu tricourile de sailing şi au luat-o pe drumul care duce înspre Marina Limanu. La ceas de seară, pe terasa marinei, înainte de competiţie, ierarhiile păreau să fi dispărut – iar discuţiile însufleţite de aici arătau că fac echipă bună colegi, parteneri de afaceri sau oameni pe care nu îi leagă absolut nimic altceva în afară de pasiunea pentru sailing. Conversaţiile încep de obicei prin întrebarea: „Cum va bate vântul mâine?” – fiindcă acesta poate asigura succesul dacă este stăpânit cu măiestrie în regată – şi se încheie cu poveştile înflăcărate din mijlocul valurilor.

    Peste 300 de competitori şi peste 45 de ambarcaţiuni cu vele s-au înscris la ediţia de anul acesta a Regatei Ziarul Financiar, care face parte din Cupa României Alpha Bank 2019, cea mai de amploare competiţie de iahting offshore din România, ce se plasează, ca număr de ambarcaţiuni şi participare a sportivilor, la acelaşi nivel cu orice campionat european de anvergură.
    „Ne-au adus împreună valorile comune, rigurozitatea, dar şi dorinţa de a susţine o activitate sportivă, care, după anii ’90, deşi este un sport elegant, frumos, care construieşte caractere, a avut o promovare mai scăzută”, descrie Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al Alpha Bank România, motivele pentru care alături de colegii săi de la Alpha Bank, a decis să se implice în acest sport, în urmă cu şase ani. „Cred că este cea mai longevivă colaborare dintre o companie privată şi organizatorii competiţiilor din zona acestor sporturi”, adaugă el, vorbind despre necesitatea dezvoltării acestei pasiuni, la fel de serios ca, poate, o strategie din banking. 
    Preşedintele executiv al Alpha Bank spune că prin intermediul competiţiilor precum Cupa României şi-au propus să creeze o comunitate a pasionaţilor de sailing – în contextul în care consideră că găsirea pasiunii în România intră în datoria tuturor. „Ne-am propus să creăm un ecosistem, iar acesta are trei dimensiuni posibile: cei care îl practică, fanii, susţinători ai sportului, şi cei pe care ne dorim să îi atragem către acest sport. În acest ecosistem cultivăm pasiunea pentru navigaţie, iar a găsi pasiunea în România este nu doar o artă, ci şi o obligaţie, vrem să creăm un curent de opinie pozitiv”, spune Sergiu Oprescu. Potrivit acestuia, iahtingul este o activitate a cărei versatilitate inerentă aduce împreună oameni din toate domeniile, este un sport care aduce entuziasm şi adrenalină atât la nivelul echipei, cât şi personal, chiar dacă viteza este moderată şi determinată de viteză vântului. „Nu trebuie comparată cu participarea la o cursă de Formulă 1, dar cu siguranţă putem crea mediul în care fanii să se bucure de ceea ce înseamnă sportul acesta, pentru că sentimentul de a «intra» în cursă e acelaşi”, constată el.


    În ceea ce priveşte provocările aduse de acest sport, spune că acestea se leagă de promovarea lui: „Este văzut ca un sport greu de făcut, costisitor şi exclusivist, dar este doar o imagine diferită de ce se întâmplă în realitate. Orice sport dus la nivel de performanţă necesită investiţii, dedicare şi rigoare personală.  În ultimii ani, însă, se simte, atât în zona competiţională privată, cât şi în zona deschisă tinerilor care îşi doresc să atingă performanţă în acest sport, creşterea numărului celor implicaţi”.
    De altfel, pasiunea pentru navigaţie a lui Sergiu Oprescu a început în urma unei regate organizate de Alpha Bank, când s-a urcat pentru prima dată pe un velier, în Grecia, fiindcă „dacă toate drumurile duc la Roma, toate rutele marine duc prin Grecia”.

    Leadership în viteza vântului

    Sergiu Oprescu a observat încă de pe atunci că dacă din exterior sailingul poate părea floare la ureche, când eşti parte din echipaj, lucrurile sunt foarte diferite, iar navigaţia, şi mai cu seamă participarea la o cursă, aduce cu sine numeroase învăţături. „Este o lecţie de leadership şi o şcoală de business trăită pe viu pe parcursul unei curse. Sunt lideri şi lideri, skipperi şi skipperi, diferenţa o dă capacitatea acestora de a construi, antrena şi motiva echipa din care fac şi ei parte”, spune executivul.
    Spre exemplu, observă el, în sailing, la fel ca în business, este important să gestionezi aşteptările, comunicarea este foarte importantă, iar navigaţia oferă o ocazie aproape unică de a înţelege dinamica creată între manageri / lideri şi echipele lor. „Pe barcă poţi avea marinari cu experienţă, pricepuţi, profesioniştii dintr-o companie, dar şi novici, iar motivaţiile lor sunt diferite. Trebuie să înţelegi dinamica echipei, să o administrezi fără eşec în situaţiile de criză. Este o muncă 24/7 în serviciul echipei. Este despre a pune coroana pe capul echipei şi de a duce oamenii şi barca, indiferent de condiţiile de mediu, în siguranţă pe tot parcursul cursei, de a înţelege riscurile şi a ţi le asuma în condiţii de control.” 
    Sailingul poate fi privit astfel ca o metaforă a leadershipului: cum ar spune autori celebri, pesimistul se plânge de vreme, optimistul speră să se schimbe vremea, dar skipperul sau liderul unei organizaţii sau echipe este pragmaticul din poveste, ştie că trebuie să ajusteze poziţia velelor în funcţie de condiţiile de mediu şi să găsească traseul optim. 
    „Navigaţia îţi cere să fii integru, agil, onest, să oferi siguranţă şi să fii flexibil în comunicare şi, mai ales, să fii un bun coleg de echipă. Pe barcă nu ai timp să iei lucrurile personal, nu există competiţie între membrii echipei, toţi lucrează ca unul, fiecare pe postul său şi nu există un post mai important decât altul – asta dacă skipperul a reuşit să explice şi să transmită mesajul conţinut de strategie”, observă Sergiu Oprescu. Subliniază, de asemenea, că la fel ca în orice echipă, oamenii trebuie să adere la viziunea liderului şi să aibă încredere în el. 
    La fel ca în business, Sergiu Oprescu trasează universul sailingului în două zone: factorul extern, ce nu poate fi controlat, şi factorul intern, acele atribute care fac compania diferită de competiţie  şi care sunt în administrarea internă. „Drumul începe cu o strategie bine definită, care se bazează pe condiţiile de mediu în care te deplasezi şi pe echipă ca să o ajustezi în mod constant la realitatea din jur.”
    Condiţiile de mediu – vântul care lucrează în favoarea sau împotriva celui care navighează – presupun ca el să ştie cum să aleagă o rută, cum să sincronizeze mişcarea echipajului ca un singur tot în momentul manevelor. „Asta înseamnă să petreci timp alături de ei, să dai feedback continuu, să înţelegi fiecare membru al echipei şi mai ales să nu îţi fie frică să îţi arăţi şi tu la rândul tău slăbiciunile, pentru ca acestea să poată să fi compensate de punctele tari ale celor de lângă tine.”
    Ca în orice comunitate care deschide canalele către alte discuţii, şi ecosistemul celor care andochează în marinele româneşti reprezintă un bun prilej de networking. „Cu cât este mai mare comunitatea, cu atât îşi realizează efectul de platformă de business şi poate reprezenta o rampă de succes.”


    Lecţii de bancher, desprinse din sailing
    Ce lecţii de business  a extras din sailing Sergiu Oprescu, preşedinte executiv Alpha Bank România:

     Glumind, prima regulă este să ţii apa afară din barcă şi echipajul în barcă; apoi să ajungi la destinaţie respectând prima regulă. 
     Serios acum, o lecţie bună este că pe apă, ca şi în viaţă, te poţi îndepărta de o ţintă şi destinaţie în prima fază ca să ajungi mai repede la ea în final.  Câteodată drumul în zigzag care anticipează condiţiile de mediu de la pasul următor este drumul cel mai drept.
     Atunci când ţi se pare că te răstorni şi eşti bandat la unghiuri incredibile, cu întreg echipajul asigurând echilibrul pe boardul celălalt, poate chiar atunci iei avantajul necesar de viteză că să te desprinzi de concurenţă.  Cam ca în banking în perioada crizei, nu-i aşa? 
     Succesul este asigurat de o bună administrare a tuturor factorilor: mediu, pregătire, strategie, execuţie şi finalizare; să nu ne împiedicăm înainte de a ajunge la mal, căci dacă se întâmplă, arată slăbiciunea skipperului/liderului de a fi văzut şi folosit în cel mai bun mod posibil toţi factorii; nu este însă un eşec, este o lecţie, parte din evoluţia personală şi a grupului. 


    De la hobby, la business

    Mihai Marcu, preşedintele executiv şi  acţionarul principal al grupului MedLife, este, de ani buni, gazdă pentru regatele româneşti, prin Marina Life Harbour, marina privată devenită unul dintre principalele locuri în care andochează ambarcaţiunile pe litoralul românesc; este totodată şi coorganizator al Cupei României. Îşi ia cât se poate de în serios rolul de gazdă – îi ghidează pe angajaţii marinei, prevăzută cu un hotel şi restaurant, pe skipperii de aici şi este nelipsit şi din competiţii.
    Dincolo de faptul că porneşte, în fiecare an, cu barca spre Istanbul împreună cu fiul său, după cum a declarat într-un interviu acordat anterior revistei Business MAGAZIN, la capitolul experienţelor sale interesante de sailing încadrează şi momentul când a ales să vadă ce înseamnă experienţa de skipper, într-un training pe barcă la care participau manageri dintr-o corporaţie. Fără să ştie cine este, de fapt, Mihai Marcu, respectivii l-au tratat ca pe un angajat, potrivit interviului anterior: „Mihai, adu-mi o bere“, „Mihai, ţine berea la rece“ şamd. Antreprenorul spunea că a intrat în joc, iar seara, când a venit CEO-ul corporaţiei, acesta s-a aşezat lângă Marcu, la masa skipperilor, vorbind cu el ca prieten. Cel care în cursul zilei îi adresase numeroasele ordine s-a apropiat de preşedintele MedLife, încercând să-şi ceară scuze. El în schimb a răspuns că îi mulţumeşte, pentru că a avut o experienţă interesantă, oferindu-i-se prilejul să înţeleagă că viaţa skipperilor este mai grea decât credea. Mihai Marcu a început să navigheze pe bărci cu vele din 2008, iar la început era uzual pentru el să plece cu barca din Tomis, să intre pe la Sfântu Gheorghe sau Sulina – drum de 120 km sau 65 mile –, să stea trei zile în deltă şi să se întoarcă. „Nu erau prea mulţi care să facă treaba asta, am fost poate primul. Marea Neagră este o mare care se montează repede, are valuri apropiate; se spune că pe mare nu ţine omul cât ţine barca. Dacă nu ai exerciţiul de a te lovi de câteva ori de asta, te sperii. Nu cred în accidente, pentru că nu e un sport aşa periculos. Dar o dată pe lună o barcă se sperie şi cheamă paza de coastă. Trebuie să ştii marea, să te uiţi la vreme, să-ţi iei ce-ţi trebuie“, spunea antreprenorul anterior. Romanian Yachting School, Colegiul Nautic Român, NauticLife, LifeHarbour, Piking, terenuri şi diverse investiţii în imobiliare, „care m-am gândit eu că vor fi de viitor“, sunt câteva dintre investiţiile sale derivate din pasiunea pentru navigaţie. „Cumva, am trecut de la una la alta. Nu avem şcoală, hai să facem, nu avem loc de acostare, am făcut şi asta“, descria antreprenorul proiectele sale inspirate din sailing în interviul acordat anterior.
    În ceea ce priveşte relaţiile posibile de afaceri create pe barcă sau în contextul unei regate, el spunea: „Eu evit să fac afaceri pe barcă“. Adaugă că, fără dubiu, pasionaţii de navigaţie sunt oameni de afaceri, iar comunitatea acestora creşte într-un ritm alert. „Nu e niciun sport, cu excepţia ciclismului, care este un sport de masă, care să înregistreze o creştere aşa spectaculoasă a numărului de pasionaţi. Cred că în fiecare an se adaugă cam 100 de oameni noi în acest domeniu.“


    Regata oamenilor de afaceri
    În perioada 5-7 iulie 2019 a avut loc Regata Ziarul Financiar, eveniment care face parte din Cupa României Alpha Bank 2019. Această regată reprezintă etapa a II-a a Cupei României Alpha Bank, cea mai de amploare competiţie de iahting offshore din România. Competiţia este organizată de Marina Limanu în parteneriat cu Black Sea Sailing Association şi Marina Eforie, sub egida Federaţiei Române de Yachting. La aceste campionat au participat peste 45 de ambarcaţiuni cu vele şi peste 300 de competitori, rivalizând cu orice campionat european de anvergură.

    Câştigătorii regatei ZF

    ORC* A
    locul 1            Quebramar
    locul 2            SetSail
    locul 3            LZ Yachting

    ORC B
    locul 1            Incognito
    locul 2            Hope
    locul 3            Irony

    ORC C
    locul 1            Odessos
    locul 2            Adria
    locul 3            Aria

    Sursa: Federaţia Română de Yachting; * Offshore Racing Congress


    Poveşti din marină: „Fair Winds”

    „Fair Winds” este urarea adresată celor care încep o competiţie de sailing şi se referă la un vânt favorabil, care să bată în direcţia de călătorie dorită. Aflu despre termen de la Antonio Eram, fondatorul şi CEO-ul procesatorului de plăţi Netopia, pe care, anterior, îl asociam mereu cu regretul de a nu fi cumpărat Bitcoin la momentul potrivit, după ce mi-a povestit de potenţialul criptomonedelor într-un interviu din 2013. Acum l-am reîntâlnit înainte de regată, urcându-se în ambarcaţiune alături de skipperul pe care toată lumea din marină îl ştie drept „Blondu’”. Antonio Eram avea acum rolul de pitman – unul dintre principalele roluri de pe o ambarcaţiune.
    „Am descoperit că pot să fiu şi foarte calm”, răspunde râzând CEO-ul Netopia, pe care l-am întrebat care sunt calităţile sale scoase la suprafaţă de competiţiile pe valuri. Iar principala lecţie de business descoperită de el este: „În sailing este vorba despre a cunoaşte regulile şi a le folosi în favoarea ta”. 
    Pentru Antonio Eram, regatele şi sailingul (pe care îl practică de aproximativ trei ani) îi aduc aminte de ceea ce putea fi cariera sa, cu totul diferită faţă de ceea ce face acum. Originar din Constanţa, a absolvit liceul de marină şi Academia Navală, însă viaţa l-a purtat într-o cu totul altă direcţie. Nu s-a făcut navigator, opţiunile la acea vreme fiind limitate, însă acum face sailing din pasiune: „Este altfel să faci navigaţie pe nave comerciale faţă de sailingul de pasiune, la fel cum este altceva să faci sailing de pasiune şi să îl duci spre performanţă, aşa cum am făcut noi”.
    Parte din echipa SetSail, el a participat recent chiar şi la un campionat mondial, în luna mai, şi participă constant la regate internaţionale: „Avem antrenori care sunt campioni internaţionali, lucrurile sunt mai elevate.”
    Despre începuturile sale în sailing îşi aminteşte: „M-am întâlnit cu Vali (Valentin Oeru, cofondator al şcolii de sailing SetSail – n. red.) şi citisem un articol despre şcoala de navigaţie înfiinţată de el – am vorbit despre aceasta şi m-a invitat în weekendul următor la o regată. Aşa a început”. Antreprenorul îşi aminteşte în detaliu prima experienţă în lupta cu valurile şi vântul: „A fost groaznic, am avut o febră musculară foarte puternică, dar apoi lucrurile au evoluat”, spune el.
    Observă că din ce în ce mai mulţi oameni se alătură acestei comunităţi, iar marina din Limanu devine neîncăpătoare. „Este o pasiune, este un mijloc de relaxare, este chiar mai mult decât atât. Spre exemplu, eu îmi iau echipa de la birou şi participăm cu ea la regate. Este o foarte bună metodă de a antrena spiritul acesta de echipă, de a comunica, de a crede în echipă, este foarte interesant, depinzi de colegi, este un fel de team building la un alt nivel.”


    „DA”pe mare

    Pe Alin Copîndeanu, cofondator şi CEO al afacerii cu costume made to measure Tudor Personal Tailor, l-am întâlnit la întoarcerea dintr-o etapă a regatei. Renunţase la costumul cu care se consacrase în presa de business, însă de pe cămaşa sa nu lipseau modelele cu ambarcaţiuni.
    Primul lucru pe care îl asociază cu navigaţia este, potrivit lui, sentimentul de libertate pe care îl aduce practicarea sailingului. „Noi suntem un echipaj care se axează şi pe distracţie, nu doar pe competiţie, de aceea suntem la clasa de cruisere, nu la racere, şi chiar dacă nu ieşim pe primul loc, vrem să ne distrăm”, mărturiseşte Alin Copîndeanu.
    „Am pornit dintr-o vacanţă, în 2013, şi apoi am făcut cursurile de sailing, apoi ne-am înscris la regate, iar din 2014 până astăzi, participăm la regate”, descrie el modul în care a evoluat pasiunea sa pentru acest sport.  Într-o vară, participă la circa 10 astfel de concursuri, iar în rest iese cu barca pe mare de câte ori este posibil. În urmă cu câteva săptămâni însă, a dus totul la un alt nivel, când a decis să se şi căsătorească pe barcă, cununat fiind chiar de profesorul lui de sailing: „Am ieşit cu o mini-flotă de şase bărci, iar soţia mea a primit un curs de sailing pe care urmează să îl facă anul viitor”. În afară de partea de competiţie, şi vacanţele le petrec în fiecare an tot pe valuri.
    „Noi ne dăm cu o barcă veche, dar care a ieşit, trei ani la rând, pe podium, am cumpărat-o special pentru asta” şi a costat 16.000 de euro. El spune însă că înainte au avut o barcă de cruising „care era foarte leneşă”; cu noua ambarcaţiune au ocupat pentru prima etapă locul 2.
    Ei fac achiziţiile de ambarcaţiuni, precum şi întreţinerea acestora, printr-o asociaţie de 10 oameni, creată în jurul acestei pasiuni, majoritatea antreprenori ca şi el. „Am avut o echipă bună, care s-a dezvoltat de la an la an, şi apoi ne-am unit într-o asociaţie, ca să avem o structură care să ne permită anumite facilităţi.”
    În ceea ce priveşte afacerea sa, spune că nu a luat încă în calcul dezvoltarea unei linii de îmbrăcăminte pentru sailing, dar nu exclude o influenţă a acestora în costumele Tudor Personal Tailor. „E un sport care de la an la an creşte, e loc de idei bune şi de dezvoltare.”
    „Pe barcă lucrezi în echipă şi este foarte important ca fiecare persoană să îşi cunoască rolul şi să înţeleagă ce impact are fiecare acţiune pe care o face în deplasarea bărcii. Partea interesantă pe barcă, la fel ca şi în business, este că efectul acţiunilor nu se vede imediat, există o inerţie şi o întârziere, ca şi în business”, descrie Copîndeanu una dintre principalele lecţii de business desprinse de el din sailing.
    De asemenea, observă că sunt extrem de importante comunicarea în echipă şi modul în care sunt transmise toate informaţiile de către skipper (lider): „Cu cât există mai multă claritate, cu atât oamenii vor înţelege mai bine ce au de făcut şi vor greşi mai puţin”. Pe barcă mai este nevoie şi ca, atunci când apar probleme tehnice, să fie găsite soluţii rapid, să improvizezi, să fii creativ: „Nu există o singură cale corectă de a rezolva problemele”.
    Iar în momentele dificile, furtună, vânt puternic, se văd cu adevărat sinergia din echipă, capacitatea de efort şi rezistenţa: „Cei slabi vor renunţa, cei rezistenţi vor deveni mai puternici şi mai experimentaţi”.
    Lucian Mâţu, un alt antreprenor pasionat de navigaţie, proprietarul firmei de consultanţă Aside MCD face sailing de aproximativ şase ani, perioadă în care spune că a observat că acest sport a crescut foarte mult: „Sunt oameni pasionaţi care investesc, care au bărci, e un lucru extraordinar că deşi nu există nişte mize reale, este vorba despre pasiune şi este un lucru fantastic”, descrie el comunitatea din care face parte. A început să practice sailingul când numărul băncilor era mai redus. Cei de la SetSail au cumpărat o barcă nouă, au mutat tot echipajul de pe un cruiser pe racer şi, spune el, „De atunci, mi-a intrat microbul în sânge” şi a ajuns chiar şi la nivelul de a fi vicecampion naţional la cruisere. „Este un sport ieftin dacă îl practici ca hobby, este un sport scump dacă vrei să îţi cumperi barcă”, descrie el costurile implicate de navigaţie. Lecţiile de business în bătaia vântului au fost deprinse şi de către el rapid: „Sportul cu vele este extraordinar din punctul de vedere a câteva lucruri foarte clare: decision making – este un sport în care trebuie să iei decizii, te ajută să te orientezi în funcţie de ce fac alţii, tu poţi să ai strategia ta, dar contează foarte mult ceea ce fac şi ceilalţi, ai o provocare majoră: să stăpâneşti cele două elemente foarte importante, apa şi vântul, nu poate face oricine asta”.
    SetSail, şcoala şi echipa de la care Lucian Mâţu „a preluat microbul sailingului”, a fost înfiinţată de Ovidiu Drugan şi Valentin Oeru, care au acordat şi ei în trecut interviuri revistei Business MAGAZIN. Ei fac parte din rândul antreprenorilor care au avut curajul să îşi transforme pasiunea în business. Grupul SetSail deţine cea mai mare flotă de ambarcaţiuni la Marea Neagră şi i-au molipsit, la rândul lor, cu acest microb pe alţi pasionaţi de sailing. Ovidiu Drugan povestea anterior că a fost poreclit de colegii săi „Primarul Mării Negre“: se fac din ce în ce mai multe căsătorii, iar printre beneficiile mai puţin ştiute ale meseriei de skipper se află abilitatea de a oficia căsătorii.
    Businessul Set Sail School este unul cu istorie, început în familie: tatăl său, Sorin Drugan, este, potrivit lui Ovidiu, unul dintre cei mai experimentaţi navigatori pe ambarcaţiuni de agrement, iar sora sa lucra în domeniul relaţiilor publice şi comunicării. Responsabilităţile au fost astfel uşor de împărţit: tatăl lui Ovidiu Drugan, pe partea de practică, el, pe predatul teoriei, iar sora sa, pe aspectele administrative. Drugan a început businessul în paralel cu ocupaţia sa de bază, iar colegii săi au ajuns să glumească, referindu-se la pasiunea lui despre navigaţie cu cuvintele: „Eşti avocat în timpul liber, de profesie iahtman“. Acest lucru s-a adeverit; atât el, cât şi restul familiei au ajuns să să îşi dedice tot timpul afacerii. „Nu a fost o decizie foarte uşoară şi cel mai mult a cântărit faptul că în avocatură oamenii veneau cu probleme, trişti, supăraţi, iar în iahting toată lumea vine veselă şi pleacă veselă; atunci am zis că este mai plăcută activitatea în iahting“, a povestit Drugan.  Originar din Brăila şi fost practicant de caiac-canoe, Valentin Oeru, partenerul său de business, s-a gândit să se apuce de navigaţie după ce a văzut permisul unui prieten. După ce a ieşit prima oară cu ambarcaţiunea, i-a spus lui Ovidiu Drugan că îşi doreşte şi mai mult de atât, astfel că a participat şi la primele regate: „A venit la o cursă de bărci în care a fost foarte combativ – atât pe apă, cât şi la arbitraj; el ţinea morţiş să se respecte regulile, reguli care se respectau aşa, un pic cam după ureche, pe vremea aceea, fiind nişte întreceri mai mult prieteneşti“, îşi amintea Drugan amuzat, anterior.
    România se află printre ultimele locuri în Europa când vine vorba de numărul de ambarcaţiuni raportat la numărul de locuitori, iar acest lucru se leagă mai ales de trecutul nostru, potrivit lui Valentin Oeru. „Comunismul a distrus mai întâi iahtingul – cluburile sportive. Se considera atunci că în jumătate de oră poţi să fugi în Bulgaria cu barca mică şi gata, ai scăpat; şi atunci s-a pus o frână puternică, s-au distrus cluburile şi am rămas în urmă.“ De altfel, el a observat un detaliu referitor la modul în care vechiul regim privea Marea Neagră. „În România, vechile hoteluri sunt făcute cu spatele la mare. Intrarea e undeva dinspre oraş şi în loc să intri – cum e în Turcia sau Italia – de pe nisip, la noi sunt invers.“
    Un efect colateral pozitiv este însă dezvoltarea competiţiilor, a regatelor, printre cele mai ample din lume în acest moment. „Am ajuns să avem la fiecare regată în jur de 40 de ambarcaţiuni – în Italia nu mai sunt atât de multe, depăşim şi Grecia.“ Potrivit antreprenorilor, un merit important în dezvoltarea regatelor îl au cele două marine private, Marina Limanu şi Marina Eforie.


     

  • Cum se răsfaţă prinţesele moderne. Când oamenii de rând se duc la muncă, membrii familiilor regale sunt ocupaţi să îşi arate opulenţa postând imagini din destinaţii de lux

    În timp ce oamenii de rând, odată cu venirea verii, încă visează la concedii în timp ce îşi continuă programul de muncă de zi cu zi, dând aerul condiţionat la maxim în birouri pentru a face faţă temperaturilor insuportabile, membrii mai tineri ai familiilor regale europene, şi nu numai, îşi petrec vacanţele în destinaţii luxoase – şi nu fac din asta un secret, imortalizând frecvent momentele petrecute în locuri precum Grecia, coasta Amalfiei din Italia, Mexic sau Maldive, pe care le împărtăşesc ulterior cu publicul, postându-le pe reţelele sociale. 

    Un exemplu este lady Kitty Spencer, nepoata prinţesei Diana, care apare luând masa într-un restaurant exclusivist din insula Capri, într-un peisaj ameţitor. Cu toate că până de curând se vorbea despre logodna sa cu magnatul Michael Lewis, în vârstă de 60 de ani, din industria modei, în postările din insula Capri apare singură, dând naştere la noi bârfe.

    O altă figură roială cu o prezenţă intensă pe reţelele sociale este prinţesa Talita von Furstenberg a familiei germane princiare Fürstenberg. În vârstă de 20 de ani, ea apare în poze alături de fratele său, Tassilo Egon Maximilian, însă din vacanţa din insulele Sardinia şi Capri nu a lipsit nici iubitul acesteia, Rocco Brignone.

    Şeicul Hamdan bin Mohammed bin Rashid Al Maktoum, Prinţul Coroanei din Dubai, nu face excepţie, postând de curând un videoclip din Maldive, pe contul de Instagram, unde are peste 8 milioane de urmăritori, scrie Daily Mail.