Odată cu deschiderea noului magazin, Selgros va introduce un nou format de operare, pe o suprafaţă de vânzare de 4000 de mp. Sortimentul de mărfuri alimentare va fi acelaşi cu care clienţii Selgros sunt obişnuiţi, iar domeniul articolelor nealimentare mai restrâns.
„În anul în care aniversăm 15 ani de prezenţă pe piaţă, repornim expansiunea Selgros cu un nou model de magazin”, a declarat Alexandru Vlad, CEO Selgros Cash&Carry România. Unul din argumentele acestei decizii este legat de reluarea creşterii vânzărilor Selgros.
Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanţi operatori din comerţul românesc. Compania şi-a început activitatea pe piaţa locală în 2001, iar în prezent deţine 19 magazine în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava şi Constanţa. Compania este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare reţea cash&carry şi comerţ en-gros din Europa, cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Austria, Polonia, România şi Rusia.
Leave a Reply